Caz I:
Olga Ştefan publică o carte la numai 10 ani şi, datorită ei, primeşte un premiu destul de încurajator în Germania (din câte ştiu, dintre tinerii poeţi români doar Constantin Virgil Bănescu l-a mai obţinut). Un debut cum nu se poate mai fast, aţi putea trage concluzia. Peste câţiva ani, mai matură, autoarea îşi reneagă debutul! Şi îşi publică noul “volum de debut”, la Vinea. Se interesează cum îl poate trimite pentru premiul Mihai Eminescu – Opera Prima de la Botoşani, dar nu e nominalizat. E aproape trecut cu vederea de critica literară. Din pricina renegării celui dintâi, autoarea îşi ratează şi şansa de a rămâne cunoscută ca una dintre cele mai “precoce” debutante.
Caz II:
T.S. Khasis, una din vocile cele mai importante ale generaţiei 2000, publică în 2005 “Arta scalpării”, tot la Vinea. Este nominalizat la Mihai Eminescu, dar surpriză: mai avea un volum de poezie. Criticii îl ignoră, prin urmare. Topurile anului literar 2005 îl ocolesc şi abia prin 2008 revista Observator cultural îl scoate din anonimat, acordându-i o bursă.
Caz III:
Florin Caragiu publică în 2003 un volum de poezie pe care ulterior (sau chiar de la început) îl consideră unul “de versificaţie ocazională”, scris „circumstanţial, cu ocazia unui eveniment personal”. Publică o a doua carte de poezie în 2008 (unde altundeva decât la… Vinea), şi o trimite, ca volum de debut, la Mihai Eminescu. Este nominalizat la acest premiu. Un Cristian semnalează “impostura”, bazându-se pe o informaţie pe care (fără să ştiu contra-argumentul autorului) chiar eu i-am furnizat-o.
Caz IV:
Moni Stănilă publică postoi parovoz. confesiunile dogmatistei în 2009 şi e nominalizată la Mihai Eminescu – Opera Prima în urmă cu 2 săptămâni. Numai că apar iar discuţii: mai avea, se pare, o carte. Autoarea explică: “poate părea amuzant, dar cartea despre care vorbiţi a apărut pentru mine când ştiam despre debuturi tot atâtea cât ştia şi olga ştefan. îmi asum ignoranţa. mai apoi – aşa cum spune şi gelu dorian – cel mai important e ce scrie pe carte. cartea în discuţie e trecută pe coperta cărţii mele de debut (postoi parovoz. confesiunile dogmatistei) în calitate de ceea ce reprezintă: un jurnal de convertire (ortodoxă), dar mai ales că dacă s-ar urmari un istoric al concursurilor – pe lângă faptul că nu scrie pe carte debut – nu am trimis-o niciodată la nici un concurs fiindcă din start, aşa cum scrie cornel ungureanu pe coperta a patra, ea nu a urmarit o performanţă artistică ci definirea acelui homo religious”.
Caz V:
(ca să vedeţi că se poate şi invers)
În 2002 mi se acordă premiul editurii Geea la concursul de manuscrise pentru autori nedebutaţi editorial Porni Luceafărul… În 2003 îmi apare astfel un volum deloc mediatizat şi totuşi nominalizat la mult râvnitul Mihai Eminescu – Opera Prima, fără ca eu sau editura să-l fi trimis spre jurizare. Aflu despre nominalizare întâmplător, pe 20 ianuarie 2004, deşi Festivitatea de premiere fusese pe 15… Cartea ajunge la câţiva oameni, dintre care 2 o şi recenzează. Doar 2! Nu îmi reneg nici o secundă volumul din 2003. În 2008 public a doua carte. Nu o trimit la nici un concurs de volume de debut (ba mai mult, în carte, la datele despre autor apare menţionat, firesc, debutul editorial din 2003, nu “ocazional”, nu “din ignoranţă”, ci pe bune), dar toţi spun că am debutat editorial în 2008 (evident, la… Vinea). Până şi prefaţatorul lui l-am luat deoparte şi i-am spus, “cartea blogului”, din 2009, aminteşte în prefaţă despre “volumul de debut din 2008”. Scot “de debut” din acea frază şi îi semnalez mica modificare forţată de inexactitate. Nu-mi răspunde, supărat fiind probabil de acest lucru (mă nominalizase într-un articol ca fiind unul dintre cei mai buni debutanţi ai acelui an). Modificarea rămâne şi dau bun de tipar.
Sunt, într-un fel, şi eu taxat pt. o “renegare” pe care nici n-am vizat-o. Nimeni nu se apleacă cu atenţie asupra celui de-al doilea volum al meu (poate doar Daniel Cristea Enache şi doar conjunctural – poeme din acel volum au fost citite şi remarcate de critic la cenaclul pe care îl conducea în 2008) (later edit: şi, ceva mai târziu, criticul Felix Nicolau, care, lucru mai rar şi cu atât mai demn de apreciat, nu şi-a trimis cartea de anul trecut sub tipar până nu a intrat în posesia ambelor cărţi publicate de mine în ultimii doi ani)… dacă tot s-a întâmplat să nu-l ştie pe primul şi deci nu m-a descoperit de la început, de la debut, de ce m-ar mai fi descoperit după?!…
… Numai o presă literară ahtiată după Debut şi Opera Omnia poate rata cartea a doua a unui autor, fie asumată ca atare (cazul V), fie asumată ca debut (cazurile I-IV). Se supralicitează debutul literar, toată lumea e atentă la debuturi, după care f rar mai contează ce a scris câte un autor care nu a fost “licitat” de la început, de la debut.
Nu e de mirare, prin urmare, că autorii ar face aproape orice pentru un debut în forţă.
Mai recent, Mugur Grosu deschide indirect o altă discuţie: pentru un debut cât mai bun poţi să iei de oriunde.
Poate că autoarea Gabi Mâncu (debut Vinea, 2009) şi-a scris unele texte împreună cu autorul Ovia Herbert (debut Pontica, 2004) şi nu a ţinut apoi evidenţa textelor cu pricina, poate că a scris ea prima poemul în discuţie (cum susţine) şi a fost apoi “preluat” de Ovia Herbert, poate că s-a patentat un nou procedeu literar, pe care pare să mizeze, cu un început de teoretizare, Răzvan Ţupa (nu e vorba de intertext, pot să arăt de ce). Până când autoarea şi editura (care? Vinea!…) vor da un comunicat mai oficial mă menţin în zona hard a raţionamentului de până aici: dacă debutul înseamnă ceva, şi anume singura cale de acces în literatură, de ce ne-am mira să se fi ajuns (cu încrâncenarea) până mai departe? Până unde? Până la plagiat!…