Imaginea publică a cărţii mele (şi vocea ei) a fost o vreme Lorena Lupu. Dar cum n-am găsit nici o foto cu ea – doar n-o s-o uitaţi dacă nu pun foto cu ea! 
găsiţi mai sus link la blogul ei 
– iată o imagine a cărţii mele de care nu ştiaţi:
Dominique meets my book after coming back from the stage. it was in Berlin.
), dintre care una va şi câştiga. Dar până la 5 ar mai concura cărţile celorlalte edituri concurente (adică Herg Benet, Max Blecher şi Casa de pariuri literare, deşi am descoperit şi la Vinea un debut – editura totuşi nu ştiu cât de repede va reuşi să revină în atenţie la nivel de debut… Şi Limes ar putea furniza o surpriză, însă nici ea, la nivel de debut, nu stă bine. Ca percepţie. N-am remarcat la Charmides nici un debutant, e posibil să fi mers şi anul acesta doar pe consacraţi. Cam acestea ar fi toate. A, şi Humanitas are în fiecare an câte o carte de debut, dar o-ngroapă mereu în discreţie. Şi a se observa că nici nu mai vorbim de autori sau de (cum aş prefera) cărţi, ci deja doar de edituri. Un autor de la o altă editură în afara celor menţionate n-are nici o şansă. Nu doar şansă la premiu sau nominalizare – acestea poate că în ultimă instanţă nici n-ar prea conta – dar nici şansă de a fi citit de cineva).Bonus: o fotografie cu Ion Mureşan, autorul cărţii anului 2010.
Eu şi Ion Mureşan la Cafeneaua critică a lui Ion Bogdan Lefter, Vineri 20 mai 2011, Muzeul Naţional al Literaturii Române. Alături de ceilalţi doi invitaţi (deşi nu se văd în fotografie): Radu Vancu şi Cosmin Ciotloş.
Tema ediţiei: Cărţi de poezie 2010-2011. Bilanţ de etapă.
Pentru La mulţi ani o să caut o fotografie mai strâns legată de imaginea acestui blog (decât scurtele ”în loc de bilanţ”) şi o s-o postez! N-o să fiu şi eu în ea!
versiunea iniţială (aşa cum arăta în 2001, când am scris poemul):
oră de vârf
la parter oamenii par mai vii
discutând sofisticat
despre religie şi literaturǎ
dar şi despre
curenţii discreţi
care vin de pe scǎri.
sigur
e o orǎ de vârf
când toate autovehiculele claxoneazǎ
iar cerşetorii opresc simultan
la Apocalipsǎ
dar şi la parter
sunetele se infiltreazǎ tot mai greu
undele radio sunt reduse la maxim
oamenii care te ascultǎ sunt mai degrabǎ rǎbdǎtori
sau mai puţin posesivi înainte de a se arunca tumultuos
în oglinzile special pregǎtite
e o chestiune de ore
rândurile ajunse în faţa blocurilor
înainteazǎ câte un pas
cei de afarǎ pot urmǎri pe ecrane
cum îţi strângi pumnii o datǎ
de douǎ ori
încercând sǎ nu deranjezi pe nimeni.
(Oră de vârf, Ed. Geea, 2003 – volumul meu de debut)
versiunea revăzută şi adăugită (de Lucian Perţa, în 2008):
oră de vârf
În oglinzile retrovizoare
poemele mele par ciudate -
impactul cu literatura
o fi oare
cauza că unele,
nu chiar toate,
se dau de-a dura
când opresc la stop?
Desigur,
unii vor spune
că, din moment ce am pornit ca Luceafărul,
să nu opresc deloc
până la Ipoteşti -
alţi oameni îmi vor propune
să fiu răbdător şi să pun umărul
la împins motorul literaturii înainte,
fiindcă-i oră de vârf şi sunt caramboluri fireşti
e o chestiune de generaţii
până ce va fi linişte între cuvinte,
până ce înaintând pas cu pas
voi fi primit cu ovaţii
în Parnas -
până atunci voi fi foarte cuminte
şi nu voi mai face declaraţii.
(Lucian Perţa, Vizita de dimineaţă. O panaramă a poeziei româneşti de la origini până în prezent, Ed. Tracus Arte, 2011)
PS: şi nu glumeşte când spune “de la origini până în prezent”. cartea începe cu Dosoftei, Miron Costin şi Ienăchiţă Văcărescu şi se termină cu Diana Geacăr, Oana Ninu şi Miruna Vlada.
Daniel Cristea-Enache este criticul simpatic care din când în când conversează deschis cu unii colegi de generaţie. Într-o astfel de conversaţie, mi-a promis (eu necerându-i să-mi promită) că în săptămâna care va urma va scrie despre poezie. “ Îţi promit că scriu săptămîna viitoare” (Daniel Cristea-Enache, 4 December, 2011 at 01:18).
Cum nu de puţine ori ajung cumva să citesc cronicile bine scrise sau măcar interesante (fie îmi dă cineva link pe mess, fie îmi atrag singure atenţia prin revistele pe care le mai citesc) şi cum în acea săptămână (6-12 decembrie) nu-mi amintesc de nici o astfel de cronică înseamnă că nu poate fi adevărată decât una din variantele:
1. Daniel Cristea-Enache nu şi-a ţinut promisiunea şi n-a scris în acea săptămână despre nici o carte de poezie
2. Daniel Cristea-Enache a scris în acea săptămână despre o carte de poezie, dar cronica lui nu mi-a atras atenţia, nefiind nici interesantă, nici bine scrisă
3. Daniel Cristea-Enache a scris în acea săptămână o cronică, ea a fost bine scrisă sau măcar interesantă, dar n-am aflat eu de ea
Îl invit pe Daniel Cristea-Enache să precizeze în care din cele 3 situaţii (crede că) ne aflăm!
Dacă va alege 2 sau 3, voi alege şi eu, fair-play, una din variante (3 sau 2) de îndată ce îmi va lăsa un link la cronica respectivă.
a apărut (de circa două săptămâni, dar sunt într-un mic decalaj de lectură) numărul 4 al revistei Levure Litteraire. pe mine mă găsiţi (cu un grupaj de poeme în română, poloneză, portugheză şi engleză) în oglindă cu Robert Şerban. îi găsiţi şi pe Simona Grazia-Dima, Gabriel Daliş, Norman Manea şi pe mai mulţi poeţi care nu-s din Ro, dar pe care nu e timpul pierdut să-i cunoaştem.
Levure Litteraire – 4, un interesant număr “tematic”: publishers & authors in the mirror of words. aşadar cu autori şi editori din toată lumea. iată cuprinsul!
Later Edit:
am găsit acum şi oglinda
Când se va decerna premiul Marin Mincu - 2011?
Nu ştiu.
Cine sunt nominalizaţii?
Ofelia Prodan, Ştefan Manasia, Radu Vancu, încă un poet şi, surpriză (ea fiind doar la debutul editorial), Medeea Iancu.
Cine va lua premiul?
Nu m-ar mira să îl ia chiar Medeea.
În condiţiile în care în 2009, 2010 şi 2011 (pentru acest premiu se iau în calcul ultimii 3 ani editoriali) au publicat cărţi autori douămiişti precum Dan Coman, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu şi Domnica Drumea (în 2009), Doina Ioanid şi Teo Dună (în 2010) sau Marius Ianuş, Dan Sociu şi Răzvan Ţupa (în 2011), cei mai mulţi dintre ei nici măcar nominalizaţi, mesajul juriului ar putea fi acela că e plictisit de ceea ce publică douămiiştii în ultimii ani. Că au amuţit sau chiar au murit. Mult mai devreme decât optzeciştii. Mesajul nu ar putea fi probabil decât unul de acest tip de vreme ce s-ar schimba în acest caz inclusiv orientarea de fond a acestui premiu. Euridice (2005 – 2008) transformat în Marin Mincu (din 2009) se acorda până în prezent autorilor de cărţi valoroase excluşi (dintr-un motiv sau altul; dar cel mai important dintre ele: le luau optzeciştii cam pe toate) de la celelalte premii importante. Medeea va lua (putem estima) şi Mihai Eminescu şi alte premii importante de debut cu cartea ei şi oricum juriul n-ar fi putut analiza dacă a fost sau nu exclusă pe nedrept de la alte premii decât anul viitor, în 2012, nu la doar 2 luni de la apariţia cărţii ei (când încă nici un premiu important nu s-a acordat)… Marin Mincu s-ar da pentru prima dată “în avans” faţă de celelalte premii. Ar da tonul, în loc să repună lucrurile în ordine când altcândva decât la final?! O “dare de ton” şi o delimitare de douămiişti ar justifica o astfel de opţiune a juriului. Premiul Marin Mincu s-ar putea să nu mai fie ceea ce ştiam noi că era premiul Euridice, chiar dacă s-ar putea să nu ne pice bine.
Anul trecut, Horia Gârbea a transmis juriului (prin mine) invitaţia de a preciza câteva amănunte despre acest premiu – cu toată istoria sa, atât cea recentă, cât şi cea de la data iniţierii şi până la schimbarea numelui din Euridice în Marin Mincu – (măcar) în revista Luceafărul de dimineaţă, invitaţie neonorată, din câte ştiu. Eu însumi fac această invitaţie (avansând şi numele revistei zon@literară, cea mai nouă şi tânără – după media de vârstă a redactorilor şi colaboratorilor ei – revistă literară din România).
După o “documentaţie” via cele mai avansate căi ale (deja) bătrânului google, am putut găsi doar o parte din câştigătorii ediţiilor trecute ale premiului Euridice – Marin Mincu. Ei ar fi: Pavel Păduraru (pentru roman) şi T.S. Khasis (2006), Dumitru Crudu (pentru teatru) şi V. Leac (2007), Mitoş Micleuşanu (pentru roman) şi Constantin Acosmei (2008), Alexandru Matei (pentru critică) şi Antonio Patraş (2009), Diana Geacăr şi Daniel D. Marin (2011).
Nu îmi amintesc şi nici n-am putut afla cine l-a câştigat în 2005. Eu însumi n-aş fi avut de unde să aflu că mi s-a acordat, anul trecut, acest premiu, dacă nu s-ar fi întâmplat să mă aflu chiar în „sală” (de fapt, la standul editurii Vinea (unde, conform programului târgului de carte Gaudeamus, se desfăşurau două lansări de carte – Rita Chirian, „Poker face” şi Adrian Diniş, “Poezii odioase de dragoste” – nicidecum vreo premiere…), fără microfon sau minimă „regie”, în cadrul unui târg de carte unde oricum nu se înţelege nimic niciodată).
Anul acesta organizarea şi mediatizarea (a se citi: nici un comunicat de presă şi nici un anunţ nicăieri) au fost “confiscate” de Biblioteca Metropolitană. Fundaţia Paradigma ar merita (s-ar cuveni) să fie o fundaţie puternică (= care să nu depindă, la decernarea Premiului, de vreo programare la standul unei edituri sau de vreo finanţare de la bibliotecă), iar Marin Mincu cel mai controversat (= disputat, “râvnit”) premiu de la noi, cu o notorietate pe măsură.
Cu toate neajunsurile, Marin Mincu rămâne însă cel mai important premiu literar din România care se acordă autorilor sub 35 de ani!
PS: poate că vă întrebaţi unde sunt criticii noştri care nu mai scriu (şi ei plictisiţi?) despre poezie?! Pe forumul revistei Cultura şi pe Agenţia de carte, la rubrica (supleantă) întrebări şi răspunsuri. Delicioasă, pe alocuri.
Later Edit:
aşa cum îmi aminteşte Răzvan Ţupa, în 2005 premiul Euridice a fost câştigat de Ionuţ Chiva pentru proză şi de Elena Vlădăreanu pentru poezie, aceasta din urmă refuzând distincţia.
ce e nou (2011) şi doar de poezie şi mi-a atras deja atenţia:
Ed. Brumar
(stand 376, nivel 7.70)
Şerban Foarţă, Hexachordos
Medeea Iancu, Divina tragedie
Mălin Stan, Somnul tău îmi face bine
Ania Vilal, Eu, mama tare şi tu
Florin Hălălău, Asigurări de viaţă
Ciprian Măceşaru, Străzi interioare
Andrei Novac, Aceiaşi
Diana Corcan, Poemul Singur
Ioan Barb, Babilon
Ed. Herg Benet
Andrei Zbîrnea – Rock in Praga
Marius Surleac – Zeppelin Jack
Adrian Suciu – Mitologii amânate
George Serediuc, “Soarele mecanic“
“Ziua cea mai lungă” (antologie de poezie contemporană) – coord. Aleksandar Stoicovici
Ed. Max Blecher
Răzvan Ţupa, “Cerul din delft”
Matei Hutopila, “Copci“
Ed. Tracus Arte
Marius Ianuş – Refuz fularul alb
Mugur Grosu, Grossomodo
Mirela Lungu – Biografia coapselor
Radu Ianovi – Dans cu spatele în întuneric
Andrei Doşa – Când va veni ceea ce este desăvârşit
Dumitru Bădița, Faze și emfaze
Lucian Perţa, Apelul de dimineaţă
Ed. Charmides
(la standul Tracus Arte)
Ofelia Prodan – Ulise şi jocul de şah (ediţie bilingvă română – engleză)
Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn
Marin Mălaicu Hondrari – La două zile distanţă
Ed. Cartea românească
Gabriel Chifu, Însemnări din ţinutul misterios
Crista Bilciu, Poema desnuda
Ed. Humanitas
Laurenţiu Belizan – Pareidolia
Programul de lansări l-am postat deja aici: http://www.roliteratura.ro/text/Gaudeamus-2011.html
PS:
cărţile mele:
Aşa cum a fost (Ed. Vinea, 2008) – la standul editurii Vinea
L-am luat deoparte şi i-am spus (Ed. Brumar, 2009) – stoc epuizat
Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc (Ed. Paralela 45) – la standul editurii Paralela 45
a apărut Zon@literară. o revistă prea tare încât să pot s-o descriu în doar câteva cuvinte, dar revin cu un link la spaţiul virtual al revistei, de îndată ce e (şi acesta) gata. momentan, răspunsurile mele la ancheta literară propusă de Paul Gorban în acest prim număr:
Curente, generaţii şi premii literare
Paul Gorban:
1. De peste trei decenii se vorbeşte în spaţiul cultural românesc despre postmodernism. Mai mult, aud peste tot acest cuvânt: în biserică, în amfiteatrele universităţii, în piaţă, în mall, la cinema, în campaniile electorale, la televizor etc. Am senzaţia că toată lumea bârfeşte sau argumentează ceva cu privire la acest curent. Din punctul dumneavoastră de vedere, care credeţi că ar fi abordarea coerentă cu privire la acest curent? (Mai) Putem vorbi despre un postmodernism românesc?
2. S-a constatat că ultimele generaţii literare s-au coagulat datorită relaţiilor de prietenie dintre scriitori. Cât de reală (sau necesară) este această solidaritate dintre scriitori? Există un dialog (real) între generaţii? În fond, ce înseamnă, pentru dumneavoastră o generaţie literară? Există vreo legătură între vârsta biologică şi abordarea unor anumite genuri literare?
3. Care ar fi portretul scriitorului român după două decenii de liberă circulaţie? În ce măsură a influenţat această deschidere literatura română? Dar opera dumneavoastră?
4. Un produs al postmodernismului este internetul, comunicarea virtuală şi blog-literatura. Cenaclurile literare, dar şi scriitorii s-au mutat pe internet. Cele mai multe cenacluri sunt configurate sub forma unor reţele de socializare, numite flagrant reţele literare. Cât de relevante sunt aceste cenacluri literare pentru scriitorul român contemporan? Se spune că internetul îl eliberează pe scriitor de canon. Cum comentaţi acest lucru?
5. Ce viitor are literatura română (în contextul globalizării culturale)? Care ar fi portretul unui posibil scriitor? Se spune că reprezentanţi importanţi ai generaţiei `80 se dezic de gruparea din care vin sau că noua generaţie nu se mai percepe ca o grupare. Cum comentaţi acest lucru?
6. Putem vorbi de o competiţie literară între generaţiile literare? (Trebuie să o spunem: competiţia literară nu e un produs postmodern dar, în plină postmodernitate, problema capătă dimensiuni comerciale, de marketing editorial). Dacă vorbim de competiţie literară, în ce constă aceasta? Argumentează într-un fel vreun premiul literar valoarea scriitorului? În ce măsură moneda Nobel influenţează destinul unei literaturi (naţionale) sau a unui scriitor?
Daniel D. Marin:
1. Dacă se vorbeşte de atât de mult timp şi în atâtea locuri probabil că m-aţi auzit deja şi pe mine vorbind despre el. Deşi nu cred că prea coerent şi nici peste tot. Dar de vorbit cred că se va mai vorbi, mai ales că n-a rămas „răstignit” în aceşti 30 de ani, ci s-a „reinventat” şi probabil că nu puţini îl reinventează şi azi. Despre cel românesc nu ştiu cât aş mai avea de căutat (deşi sigur aş mai avea!), de nu cumva nu l-am privit decât ca pe o promisiune, via Nedelciu şi via Cărtărescu (“Levantul”), şi de aici poate şi polemica teoreticienilor optzecişti. Sigur că am putea să reţinem fără nici o ezitare ideea că o identificare a lui se face nu atât în funcţie de tehnicile utilizate (ironia, parodia, intertextul şi celelalte), cât mai ales în funcţie de raporturile dintre autor şi text şi dintre text şi lume, şi de aici am putea discuta foarte mult. Dar m-ar tenta mai degrabă o mutare a dezbaterii spre “Postapocalyptic Loft HiStory”, iniţiată deja de Alexandru Matei în prefaţa cărţii “Ulise şi jocul de şah” (Ed. Charmides, 2011)…
2. Nici reală şi nici necesară, aş răspunde expeditiv cu privire la solidaritatea dintre scriitori. Sau, nu o dată, superficială (am văzut scriitori solidari cu alţi scriitori până în clipa în care cineva le-a acordat acestora din urmă – în detrimentul celor dintâi, se subînţelege – te miri ce „distincţii” sau pur şi simplu ceva ridicol şi de tot nesemnificativ). Solidaritatea se întâmplă atunci când conştientizezi pe de-a-ntregul (nu formal si nu conjunctural) plus valoarea cuiva. Legat de dialogul dintre generaţii (înţelese ca arii cronologice distincte nu doar din perspectiva criteriului biologic, dar şi a paradigmei date de noile sensibilităţi literare şi existenţiale şi acutizarea diferenţelor atât în scriitura propriu-zisă, cât şi, implicit, în substanţa polemică a noului discurs literar), când cineva din “generaţia mai mică” ascultă cu atenţie ce are de spus cineva din „generaţia mai mare” (cum mi s-a-ntâmplat) e ok. Când însă cineva arată ceva important din interiorul propriei generaţii (cum, la fel, mi s-a întâmplat) încep să apară deja mici impedimente. Ion Zubaşcu spunea că atunci când era tânăr era atent la generaţiile mai vechi, dar că o dată cu trecerea timpului e şi mai atent la generaţiile mai noi – deci se prea poate şi invers! Eu nu m-aş mai referi, de fapt, la generaţii – ar fi şi demodat (şi nerealist chiar) să fac acum asta. Îmi vine greu să cred că scriitorii care ne vor urma se vor mai grupa în „generaţii”. Ele aveau un sens înainte de ’89 (pentru că atunci chiar se putea vorbi de solidaritate), ele aveau un sens şi până de curând şi vor avea încă sens pentru istoricii literari, dar pe noi, ceilalţi, nu prea văd de ce ne-ar preocupa.
3. A circulat liber Marius Ianuş când a scris, împreună cu Dumitru Crudu, manifestul fracturist (foarte liber, mai ales că o parte din el a şi „importat-o”; mi-ar fi plăcut să scriu „exportat-o”). Dar deschiderea autentică o consider a fi cea dintre noi înşine şi noi înşine – plonjonul acela direct în propria interioritate şi, apoi, mai încolo, în interioritatea tuturor. Mai ales astfel cred că se deschide cu adevărat o literatură. A nu se înţelege că Marius Ianuş n-ar fi contribuit la deschiderea ei. Dar în afară de acest gen de deschidere (pe care nu-l devalorizez) îl avem în ultimii 20 de ani şi pe cel „insinuat” de mine ceva mai devreme. Avem autori noi (=originali) şi chiar decisivi, deşi despre unii dintre ei s-a aflat mai puţin (mă bucur, de pildă, că după o perioadă de ignorare de circa 10 ani, începând cu 2006 a fost descoperit poetul Constantin Acosmei; observ că, tot cu întârziere, încep să fie descoperiţi şi autori (şi) mai recenţi, dar în general „ocupaţia” aceasta, de descoperire a autorilor cu adevărat relevanţi, a cam capotat).
4. Să nu fim chiar de tot „fascinaţi” de această mutare – calitatea scrisului de pe aceste site-uri literare şi „reţele” nu s-a îmbunătăţit cu nimic ca urmare a simplei prezenţe a scriitorilor pe acolo. Ba din contră (şi o spun inclusiv în calitate de editor pe site-ul RoLiteratura, unde pot urmări de foarte aproape evoluţia unor autori). Relevante nu sunt, în sens literar. Pot să fie, în schimb, social (acum nu mai putem suferi de singurătate, nu?! Deşi numărul de cititori a scăzut, oricare dintre ei ne poate comenta „live”/ admira/ înjura, şi asta nu poate decât să ne-ncânte!…). Dar nici unul din aceste site-uri, singur, nu poate să ţină loc de proprie oglindă (abia de aici am putea vorbi de „eliberare”). Şi nici de canon. Cu acestea din urmă au de-a face doar cărţile.
5. Habar nu am de făcut portretul unui „posibil scriitor”, şi nici al unui imposibil scriitor. N-am stat să (mă)-nchid într-un standard (deşi pe oricare dintre cei doi îmi place să cred că îl recunosc de departe). Nu îmi dau seama exact ce înseamnă, în context, “dezicere”. Poţi să te dezici, de pildă, de ceva ce nu ai zis? Or limitările şi delimitările privind generaţiile literare etc. le-au „zis” în general criticii şi istoricii literari, nu poeţii sau prozatorii (eu în „Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc” doar am adus în prim plan ceea ce am considerat eu mai nou, relevant (pentru literatură în general, nu doar pentru generaţie), mai valoros din ceea ce au scris cei din ceea ce deja fusese numit „generaţia 2000”; deşi orice om care va citi antologia amintită va găsi în ea cu totul altceva decât a auzit el că ar scrie douămiiştii (am avut ani la rândul de-a face cu nişte „superbi” generoşi demolatori de imagini false, mai exact: îşi puneau câte-o falsă imagine a generaţiei 2000 în faţă doar pentru propria plăcere de-a o demola; de acolo “generaţia porno”, “poezia minoră” şi alte catalogări bizare), ei existau („denumiţi” ca atare) cu mult înainte să-i includ eu într-o antologie, nu i-am „inventat” eu şi nu s-au „inventat” nici singuri…). Aşa că din punctul meu de vedere un scriitor poate să se dezică de tot ce doreşte, atata timp cât îmi place ce scrie.
6. Nu prea mai putem vorbi, deşi poate că mi-ar fi plăcut să (80 vs. 2000 mi s-ar fi părut un subiect ofertant – mai ales dacă ar fi participat la discuţie şi Ion Bogdan Lefter şi alţi scriitori ce consideră că aceste două generaţii ar fi de fapt una şi aceeaşi; dar şi Marin Mincu şi alţii, care au considerat sau consideră invers). Dincolo de destinul literaturii române (moneda Nobel etc.), astăzi e aşa: autori dintre cei mai interesanţi primesc două-trei cronici (cât de cât semnificative) la o carte bună publicată după 2007-2008. Prin urmare, nu prea mai putem vorbi nu doar de competiţii literare, dar nici măcar de receptarea cărţilor bune care apar în cursul unui an editorial. Nu ştiu de ce e aşa. Marketingul editorial e ceva ce mă depăşeşte (dar sunt deja experţi în el câţiva scriitori care n-au cărţi – n-au cărţi, dar au o imagine şi o cotă de piaţă extraordinare, orice ar însemna “imagine” de moment, vizibilitate, cotă etc. Dar nu doar de-acum se vorbeşte despre scriitori fără să le fi citit nimeni cărţile, aşa încât până la urmă de ce ar mai publica cineva o carte pe care oricum aproape nimeni n-o citeşte, dar oricine îşi dă cu părerea despre ea şi despre autorul ei pe bloguri…). Eu ştiu aşa: o carte după ce ai scris-o o trimiţi (dacă mai vrei) la o editură. După aceea nu mai ştiu…
Anchetă realizată de Paul GORBAN
Zon@literară, nr. 1-2, 2011
mi-a trimis Ofelia un sms de la Bistriţa. aflu astfel că şi-a lansat “Ulise şi jocul de şah” la Festivalul George Coşbuc şi a primit şi eu premiu. mai sunt acolo şi Marin Mălaicu Hondrari, Ştefan Manasia, Ion Mureşan, din acelaşi motiv: lecturi de poezie, premii, întâlniri cu elevii din localitate etc. Charmides, editorul Ţărmure şi o parte din Bistriţa e acolo. cealaltă jumătate e la Bucureşti (Dan Coman şi Ana Dragu, la invitaţia Svetlanei Cârstean la “Cercul poeţilor apăruţi”).
Later Edit:
Între timp am aflat şi câştigătorii de anul acesta ai Festivalului Naţional George Coşbuc (editia XXVII):
Marele Premiu – Ion Mureşan, pentru “Cartea Alcool”
Premiul “Opera Omnia” – Dinu Flămând
Premiul I – Viorel Mureşan, pentru ”Buchetul de platină” şi Ştefan Manasia, pentru ”Motocicleta de lemn”
Premiul II - Ofelia Prodan, pentru “Ulise şi jocul de şah” şi Adriana Rodica Barna, pentru ”Lentile de contact”
Premiul III – Marin Malaicu-Hondrari, pentru “La două zile distanţă”, şi Mălin Stan, pentru ”Somnul tău îmi face bine”.
Premiu special - Eugeniu Nistor, pentru ”Golfuri şi melancolii”
Menţiuni – Sandu Al. Raţiu (“Călător”) şi Grigore Pop (”Balada dorului”)
cu întârziere, desigur. dar m-am căutat pe google (fac asta din când în când, am mai recunoscut aici) şi am dat peste nişte răspunsuri pe care mi le-a cerut Adriana Teodorescu la un moment dat. le regăsesc acum în ancheta ei din Contemporanul, numărul din august.
Îmblânzirea diferenţei. Stereotipizarea socială a scriitorului
o anchetă de Adriana Teodorescu
● Care au fost primele stereotipuri cu care v-ati confruntat, in calitate de scriitor?
1. Eu nefiind scriitor (decat intr-o acceptiune mult prea ingaduitoare) am scris totusi cateva poeme si, in aceasta calitate deci, primul stereotip pe care l-am intalnit a fost „trebuie sa mai scrii”. Desi am acum 3 carti publicate (mult pentru un tip care nu scrie), si dupa ultima dintre ele tot cu aceasta asteptare am fost intampinat de cei care sunt sau se considera scriitori. Pentru ei sunt un tanar scriitor. Iar ca tanar scriitor trebuie, ai ghicit, sa scrii! Si ca matur scriitor, si ca mai batran scriitor am observat ca asteptarea e, in general, aceeasi. Sa-nteleg ca o data ce ai publicat prima carte ai intrat „din oficiu” intr-o confrerie a celor ce scriu? Si ca nu mai poti iesi de acolo?… Acesta e primul stereotip, si e legat de ceea ce se asteapta de la… scriitori. Al doilea e legat de noile roluri pe care tind sa si le asume aproape instantaneu si complet tinerii (si maturii, si batranii) scriitori: de a citi in public (bun, deci devin si cititori), de a purta cat mai spectaculos (sau, dupa caz, cat mai caraghios) haina „de scriitor”, sau chiar trena, de a nu face in nici un caz un secret din faptul divers ca „scriu bine”. Si, desigur, de a se contrazice mereu „argumentat” intre ei (acum devenind si critici literari, ba chiar mari istorici). Apoi alte „extensii”, scriitorii survoland mai ceva ca F 22 Raptor cerul patriei sau macar oraselului lor, ca: scriitori de ziar, scriitori de revista (poate si mondena, in functie de posibilitati), scriitori de vorbit la targuri de carte despre scriitori (sau la alte lansari), scriitori de dat cu parerea (cum fac eu acum), scriitori-impresari de proprie imagine de scriitor, scriitori de propagare de barfe literare (cum altfel?), scriitori de restaurant de scriitori, scriitori de pahar de scriitori. Cu ce fel de stereotip pretind, asadar, ca m-am confruntat si ca ma confrunt? Cu o contaminare pas cu pas a ceva ce mie mi se pare foarte intim si (in cazul meu) accidental – faptul de a scrie.
● Care considerati a fi cele mai frecvente stereotipuri legate de scriitor?
2. Primele sunt si cele mai frecvente, pentru ca n-ai cum sa nu te lovesti de ele de la inceput si apoi incontinuu (ca sa ma feresc sa spun „pana la sfarsit”). Fac precizarea ca nu-mi ies deloc din pielea de „scriitor” ce sunt si, prin urmare, aproape tot ce emit eu acum ca parere e „din interior”, din aceasta piele, necum din aceea a unui, sa spunem, cititor.
● Stereotipizarea s-ar traduce exclusiv prin fabricarea de stereotipuri?
3. Nu le fabricam, asta e faza. Le luam de-a gata.
● Ambiguitatea statutului de scriitor (nu neaparat o meserie, nu neaparat garantia unei vocatii) constituie, oare, un factor care genereaza vulnerabilitate in fata stereotipiilor? Sau, din contra, spre deosebire de alte realitati ale lumii, scriitorul se sustrage mai usor stereotipizarii tocmai datorita acestei ambiguitati?
4. Iti poti pierde si cumpatul, ca sa nu spun mai mult, din pricina acestei ambiguitati. Nu e comod. Iar in fata unei realitati imaginare (imaginare sunt, intr-o proportie sau alta si celelalte, nu-i vorba), sau din interiorul ei, cand esti scriitor cu adevarat, e la indemana sa te sustragi, stereotipurilor sau in general, e la indemana sa te sustragi din orice, dar e si cumplit sa o faci. Mai ales ca n-ai, intr-adevar, garantia unei vocatii. Esti nesigur si deci vulnerabil. Si atunci poti sa fii vulnerabil si in fata stereotipurilor, in cautare de „ceva sigur”, care sa-ti dea o oarecare stabilitate. Si atunci te arunci in chestiile pe care le-am enumerat eu mai sus.
● Ce legaturi considerati ca exista, daca exista, intre stereotip si construirea sociala a realitatii, intre stereotip si arhetip, stereotip si model sau intre stereotip si mit?
5. Trecerea (intre toate acestea) nu e imposibil de facut, ba chiar uneori e fireasca. Prin cultivarea unui stereotip, devenit astfel normalitate (realitate sociala, realitate trendy sau model) si raspandirea acestei normalitati de la un cerc mic la cat mai multi din jur, care macar o accepta daca nu o inteleg sau daca nu traiesc in ea. Si oricum perpetuarea se face doar de catre cativa. Restul doar o accepta.
● Au stereotipurile valente cognitive? Pentru cine?
6. Pentru cei care le studiaza si constientizeaza, desigur. De pilda, pentru tine.
● Sunt stereotipurile generatoare de kitsch?
7. Sigur ca da, nu de putine ori.
● Care credeti ca sunt mecanismele socio-culturale prin care se genereaza stereotipurile?
8. Oooo, e mai bine sa-ti raspunda cineva de specialitate…
● Este stereotipizarea o consecinta a departarii scriitor-cititor, a unei diferente resimtite problematic, sau este in firea lucrurilor ca, pana la urma, orice sa poate fi stereotipizabil?
9. Aici ai in vedere o componenta anume a stereotipizarii, nu stereotipizarea in general. Altfel nu o pui in relatie cu „departarea scriitor-cititor”! Ea exista indiferent de acest amanunt. Ce difera sunt coordonatele propagarii.
● Stereotipul se manifesta el diferit in fiecare dintre relatiile: scriitor-cititor, scriitor-scriitor, scriitor- necititor/opinie publica?
10. Se ajunge pana la urma la un fel de „consens”, daca ei toti sunt in stranse relatii. Altfel, cand cititorii de poezie recenta, de pilda, sunt aceiasi cu scriitorii de poezie recenta, ei toti, se intelege sper cine, sunt in relatie cu ceilalti cam asa cum suntem noi cu extraterestrii – avem zvonuri ca ei ar putea exista, dar nu ii vedem niciodata la fata… Iar cand vine unul mic, vai de el si se da drept extraterestru (noi stiind din povestile noastre altceva) il expediem dand cu pietre… Fireste ca exagerez, dar poetii de azi nu mai sunt mari propagatori de stereotipuri, poate doar (cel mai adesea) in negativ… Si, fara a fi un paradox, acest lucru se petrece tocmai pentru ca poezia e acum atat de accesibila, o gasesti peste tot chiar gratis. Cantitatea de poezie fiind „industriabila” si cantitatea de maculatura cam la fel si cautand sa vina toata spre tine, nu poti sa mai faci, ca cititor, decat sa te dai repede la o parte. Sa te feresti programatic de ea. Iar stereotipul legat de „poetul actual” e in functie de greutatea cartii – pietrei care te-a lovit prima-n cap…
Miercuri, 19 octombrie, ora 17.30, la Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu” din Bucureşti (str. Tache Ionescu nr. 4) are loc o nouă şedinţă a cenaclului Marin Mincu.
Vor citi (poezie) Domnica Drumea si Andrei Velea.
am citit în ultimele zile câteva cărţi noi de poezie (2011) despre care aş fi putut (aş fi avut impulsul) să şi scriu. de pildă, “poemul delahoya” (Dorin Mureşan), “Ayla” (Gelu Vlaşin), “Poema desnuda” (Crista Bilciu), “O sută cincizeci de mii la peluze” şi “Asigurări de viaţă” (Diana Iepure şi Florin Hălălău), “Unelte de dormit” (Ioan Es. Pop), “Poeme de putere” (pe aceasta am recitit-o), “Ulise şi jocul de şah” (tot recitit-o), ultima carte a lui Dan Sociu (tot recitit-o). dar iată că n-am scris. stilul meu dezordonat…
am regăsit însă cateva cuvinte despre “somnul tău îmi face bine” (Mălin Stan), pe care de altfel autorul le-a şi pus pe coperta cărţii recent apărute la Brumar:
Un tango tulburător, în surdină. Cu atât mai tulburător cu cât unul dintre parteneri s-a pierdut de mult – dacă a existat cândva – de unde un întreg ceremonial de absenţă şi recuperare. Iubita eului liric e filtrată, subţiată de tot ce e exterior, în timp ce eul liric confiscă, devorează tot acest spaţiu şi îl recrează în interior ca să o poată căuta. Ce atinge nu mai are substanţă uzuală, ca şi cum lumea nici nu ar mai exista cum o ştim. Cotidianul e reificat şi privat de capacităţile sale spaţiale. Undele onirice se insinuează şi ele în acelaşi om-lume-hologramă, unde inclusiv sensul materiei celei mai neînsemnate e distorsionat şi instinctul de supravieţuire inversat. Peliculă exterioară în desfăşurări strict interioare, până la insuportabil. Până la implozie.
Să nu ne închipuim că dacă aceste desfăşurări vizibile (şi mai ales invizibile) de forţe, de spaime, aceste bântuiri apocaliptice febrile, ca un miraj în poezia lui Mălin Stan, sunt puse în pagină, se şi întâmplă (ca) în spaţiul nostru şi în timpul nostru (sau (ca) în spaţiu-timpul nostru). Dar ele nu sunt nici “ieşite din uz”. O epopee cât o singură stare!
PS: tot zilele trecute i-a apărut şi lui Marius Ianuş o nouă carte. mă îndrept repede spre ea
AdLittera lansează cea de-a doua ediţie a concursului literar pentru amatori “Incubatorul de condeie”
AdLittera lansează luni, 19 septembrie a.c., cea de-a doua ediţie a concursului literar naţional “Incubatorul de condeie”, ce se va desfăşura în mediul online în perioada 19 septembrie-19 noiembrie a.c., competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară.
Concursul este structurat pe două secţiuni – Poezie şi Proză scurtă.
Vor fi premiate în data de 19 noiembrie a.c., într-un cadru festiv, cele mai creative, originale şi inovative lucrări. Juriul este compus din scriitori profesionişti, din specialişti în comunicare şi din „condeiele” care s-au făcut remarcate la ediţia anterioară a concursului.
Creaţiile premiate vor fi publicate în Antologia IDC de către editurile partenere ale AdLittera. La a II-a ediţie, premiul special este asigurarea unui loc în Tabăra de creaţie „DeBOOT CAMP IDC”, ce va fi organizată în vara anului 2012.
În paralel cu desfăşurarea concursului, scriitorii amatori înscriși în concurs vor putea participa în fiecare sâmbătă, în perioada 1 octombrie-12 noiembrie a.c., la Bucureşti, la o serie de ateliere de creaţie literară, coordoonate de scriitoarea Monica Ramirez.
De asemenea, în paralel, vor fi organizate şi concursuri literare pe reţelele de socializare Facebook precum si pe Google+ pentru câştigarea participării la aceste atelierele creative.
AdLittera este un proiect cultural, îndeplinind funcțiile unei agenții culturale, toate programele sale având componente de educare prin cultură și prin artă. Proiectul promovează și dezvoltă campanii de cultură literară și căută surse de finanțare pentru proiecte editoriale.
Conceptul, planificarea acțiunilor și comunicarea publică sunt gestionate de către d’Avid Boutique, atelier de branding si comunicare vizuală.
Fundația pentru Tineret DANUBIUS este organizația care a pus la dispoziție platforma desfășurării competiţiei.
Mai multe informatii despre concurs pot fi accesate la adresa http://idc.adlittera.com .
de Mircea Ivănescu
trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – asa cum şi paşii ramân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva-ceva ce nu se mai aşează
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă…
 | daniel on 3/2/1 |
 | Daniel Cristea-Enach… on 3/2/1 |
| daniel on în loc de bilanţ |
 | inutza13 on La mulţi ani! |
 | miruna on în loc de bilanţ |
one eye open white noise Aberoscop biographia litteraria SMS pentru domnul Mann Insemnari din subterana O carte într-o frază Poeţi din Bucureşti Horia Gârbea Blog, ca sa fiu trendy blogul “himeric” LIS Octavian Soviany miruna vlada alex potcoavă razvan tupa mugur grosu felix nicolau paul gorban violeta savu – blue moon rita chirian Adriana Teodorescu Adrian Diniş andrei velea violeta ion schimb de carti Veioza Arte Professional Trolling Services just a personal view Espacio Niram Café Cultural
