Referinţe critice

despre L-am luat deoparte şi i-am spus:

Paul Gorban

Lumea lui Daniel D. Marin nu este lumea generaţiei 2000, din care se spune că vine, ci este lumea unei noi generaţii. Odată cu el, se impune un nou tip de discurs poetic, un discurs tridimensional, în care limbajul vizual, al realului, al istoricităţii, cel cosmic, ontologic şi cel al melodiilor în şoaptă alcătuiesc universul luat deoparte.

Feed Back, nr. 7-8, 2009 

Violeta Savu

Daniel D. Marin (…) ne propune un univers liric ce mizează pe epic, pe elemente vizuale desprinse parcă de pe pelicula unui film. (…) Autorul pare a împrumuta vocea povestitorului din basme, respectând stilistic o retorică a oralităţii. Chiar titlul, l-am luat deoparte şi i-am spus, sugerează continuarea unui discurs de tip monolog, desfăşurat într-o scenă anterioară petrecută într-un timp trecut, nu prea îndepărtat.

Ateneu, Anul 46, nr. 9 (481), septembrie 2009

Emanuela Ilie

Între ambiguitatea şi transparenţa semantică, între minimalismul şi ab-normul notaţiei, între platitudinea şi profunzimea discursivă, Daniel D. Marin glisează perfect conştient, pentru a tatona, în fond, posibilităţile plurivalente de manifestare pe care poezia de bună calitate a promoţiei le are astăzi la îndemînă. Poetul adună şi des-face, răbdător, secvenţele-cheie dintr-un tablou pe jumătate golit de semnificaţii, pe jumătate hipersimbolic, aflat în plus într-un perfect echilibru între suavitate (mai evidentă) şi abjecţie (mai degrabă în stare latentă).

Poezia, Anul XIV, nr. 3 (49) / 2009

Dan Cristea

Poemele lui Daniel D. Marin (care a debutat în 2003 cu Oră de vârf, volum urmat, în 2008, de Aşa cum a fost, editura Vinea) nu seamănă cam cu nimic din ceea ce scriu şi publică îndeobşte colegii săi de generaţie. Între polii ficţiunii şi ai autobiografiei, ai generalului şi ai particularului, ai referinţei la lume şi ai referinţei la sine, autorul venit din Călăraşi se situează net în favoarea primului termen, făcând mai degrabă figura unui născocitor remarcabil de basme moderne, de scenarii fantaste, de parabole stranii, care, la rândul lor, fac aluzie uneori la universul Şeherazadei sau la eroi celebri ai poveştii, precum Micul Prinţ ori Batman.

Luceafărul de dimineaţă, Numărul 7, 10 februarie 2010

Adina Diniţoiu

Poetul lasă în urmă biografismul şi mizerabilismul douămiist (…) punînd în scenă – prin intermediul unor personaje simbolice ca domnişoara o. sau Ivan – un amplu imaginar artistic, fie el imaginarul copilăriei, al iubirii ruseşti (tragice), al filmelor hitchcockiene ş.a.m.d. (…) Cele patru poeme din secţiunea a doua (“dragonul fără Aripi”) pun în scenă un bestiar fantast, adesea sumbru, guvernat tot de privirea copilului, în vreme ce secţiunea a treia (“cînd a ajuns lîngă noi”) continuă să vorbească de o prezenţă feminină difuză: femeia iubită sau chiar “lumea cu braţele ei elegante”, ori poate un alter ego în ipostază feminină. Poemul ce dă titlul volumului exprimă, de altfel, scindarea dramatică, prometeică a sinelui poetului, cu ficatul sfîşiat de “clonţul” unei păsări uriaşe.

„domnişoara o., Ivan şi alte personaje de poem”, Dilemateca, nr. 45, februarie 2010

Valeria Manta Tăicuţu

Naratorul ştie întotdeauna mai multe decât ipostaza lirică în care se proiectează, astfel că această proiecţie, purtând numele de „domnişoara o.”, îşi poate păstra „liniştea” (lexem prezent în majoritatea poemelor), se poate juca („un joc nou”), poate aduce în lumea ei personaje fabuloase („batman”) ori livreşti („micul prinţ”). Jocul în oglindă înseamnă cunoaştere şi re-cunoaştere, descoperire a esenţelor prin oglindire, posibilitate de trecere, prin oglindire, dincolo de aparenţe. Cei „doi oameni furioşi”, fotografiaţi atunci când se certau, se transformă, sub ochiul inocent al domnişoarei o., în ceea ce ar trebui să fie: fiindcă, în poemele lui Daniel D. Marin, realitatea este fluidă, în permanentă schimbare, nesupusă regulilor raţiunii (…). Că Daniel D. Marin poate schimba relativ uşor tonalitatea – performanţă datorată şi faptului că posedă aşa-numita „gândire poetică” – pare limpede.

“Jocul de-a liniştea”, Spaţii culturale, nr. 9, martie-aprilie 2010

Ioan Moldovan

La acest tânăr poet (…) sinele liric se inventează pe măsură ce eul cotidian dă curs nevoii imperioase de comunicare, schimbând monologul într-un dialog permanent cu fantasmele.

Familia, nr. 5, Mai 2010

Adriana Teodorescu

“Cel de-al treilea volum de poezie al lui Daniel D. Marin, L-am luat deoparte şi i-am spus, apărut la editura Brumar în 2009, conţine versuri care, la o lectură frivolă de salturi oculare, voite sau întâmplătoare, se pot rata cel mai ades fie prin alunecare – inaderenţa ochiului la imagine, fie prin evaporare – şi apa ochiului şi solul poetic absorbite înspre un soi de loc zero. Unde faptul că nu s-a întâmplat nimic poate fi confundat cu faptul că nici nu se va întâmpla. Fals lucru (o dată textual, a doua oară con-textual) pentru poezia lui Daniel D. Marin. Care se întemeiază pe astfel de locuri puţin bătătorite şi dificile imagistic, căci aparent evanescente. Locuri cu miză aparte, cumulând depărtarea şi apropierea, uşorul şi greul (după cum consideră Ioan Es. Pop), orizontalitatea şi verticalitatea. Reţelele de ambivalenţă dozată diferit, de la o tensiune năucitoare exhibată (l-am luat deoparte şi i-am spus) până la preeminenţa unuia dintre termeni şi trecerea celuilalt în latenţă, construiesc o poezie de o subtilitate rară. Subtilitate care, dacă este ocolită în calitatea sa de capcană, devine particularitate definitorie, atribut valoric.”

„Departe. Aproape. Deoparte. O privire asupra poeziei lui Daniel D. Marin”, Discobolul, nr. 148-149-150, aprilie-mai-iunie 2010.
(pentru textul integral – click pe acest link)

Ştefania Mincu

„Daniel D. Marin nu spune nimic patent în versurile sale, mai precis, în “poveştile” sale real-imaginare. Enunţurile sunt lipsite de valoare denotativă, deci sunt intraductibile şi şi-au anulat în felul acesta orice capacitate discursiv-retorică sau de “mesaj”. Aceleaşi enunţuri sunt lipsite şi de ceea ce numim valoare conotativă, adică sunt simple transcripţii ale halucinaţiilor pure ale imaginarului, care săvârşesc, însă, opera cu atât mai ameninţător şi absolut infailibil. Altfel spus, sunt acum pe tăcute izgonite din poezie atât iluzia metaforei, cât şi iluzia îndepărtării cortinei dintre real şi text, a pipăirii minimaliste şi cinematografice a “realului-ca-real”. E o lunecare mai puţin sesizabilă, dar cu atât mai neliniştitoare şi mai obsedantă, către un tip veritabil de suprarealism, dacă vrem: unul inexpresiv, aşa-zicând, dar care reuşeşte să ne capteze, să ne pironească făcând ochii mari, ca sub privirea unei Meduze apocaliptice.”

Tomis, nr. 487, octombrie 2010  

(mai multe fragmente din cronică – aici)

Robert Şerban

Les apparences sont trompeuses. Cela explique également  le cas de Daniel D. Marin. On ne dirait pas que ce jeune homme, à l’allure de  lycéen timide, mince, fragile, a autant de vivacité et d’énergie. Plus exactement, de la vivacité et de l’énergie poétique, qui pourraient renverser le monde. Le monde de la littérature et des lettres, ainsi que celui que ses propres livres le décrivent/l’imaginent. Et d’ailleurs c’est ce qu’il fait, sans que personne ne s’en aperçoive ni ne panique (personne= le monde). Daniel D. Marin est, en fin de compte, comme tout poète original, un individu complexe, à la fois câlin et incommode, songe-creux et pieds sur terre, distrait et pragmatique, métaphorique et… bavard. De tous ces paradoxes, il nourrit sa poésie. Et sachez que sa poésie a des ressources bien définies, authentiques. D’un livre à l’autre, Daniel esquisse d’une manière toujours plus visible, plus profonde, son domaine livresque. Et il en conquiert un autre, toujours un autre!

(„Că în afară-i vopsit gardu’ şi-năuntru-i leopardu’ – se verifică şi în cazul lui Daniel D. Marin. N-ai crede că tânărul ce arată ca un elev de liceu, timid, subţirel, fragil, are atâta vivacitate şi energie în el. Mai exact, vivacitate şi energie poetică, cu care ai crede că e în stare să răstoarne lumea. Atât pe cea literară, cât şi pe cea imaginată în propriile-i cărţi. Şi, de fapt, chiar asta face, dar fără ca lumea/lumile să-şi dea seama şi să intre în panică. Daniel D. Marin e, în fond, ca orice poet autentic, un ins deopotrivă calin şi incomod, aerian şi bine înfipt în realitate, distrat şi pragmatic, metaforic şi… povestitor. Din toate aceste paradoxuri el îşi hrăneşte poezia, iar poezia sa are conturi bine definite, originale. De la o carte la alta, Daniel îşi trasează tot mai adânc teritoriul. Şi cucereşte altul şi altul!”)

Levure Litteraire, nr. 4, noiembrie 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: