Lansare “antiutopica” la Poeticile cotidianului

In acest moment, participarea mea la Poeticile cotidianului e inca sub semnul intrebarii. Poate voi reusi sa ajung pana la urma, intrucat, fiind penultima editie inainte de vacanta, nu s-a mai putut reprograma.

Cum Razvan a apucat deja sa anunte tema editiei pe e-mail, o sa raspund mai jos intrebarilor pe care mi le-a trimis. In cazul in care voi reusi totusi sa ajung, poate ca voi mai spune cate ceva; deci veniti oricum la lansare! 🙂 Mai ales ca ceilalti doi vorbitori vor fi Alexandru Matei si Octavian Soviany. Iar daca cei doi poeti care si-au anuntat prezenta vor fi in forma (si de obicei sunt), veti asculta, cel mai probabil, si cateva poeme deosebit de frumoase.

 Razvan Tupa:

1. Ce e poezia anti-utopica?
2. In ce fel ti-ai dorit tu sa functioneze din punct de vedere teoretic antologia?
3. Ai strans sub sigla generatie 2000 deopotriva autori care fost si care nu au fost in prim planul istoriei generationiste de la Euridice. In ce fel este diferit conceptul tau de generatie 2000 de cel propus de Marin Mincu?
4. Daca este un concept diferit de ce ai preferat acelasi titlu: generatia 2000, chiar si dupa ce majoritatea celor antologati contesta de ani buni justetea acestui gen de grupare?
5. Ce ai vrut sa schimbi publicand aceasta antologie?
6. Cum ai facut selectia textelor si a autorilor (care au fost criteriile obiective)?

Daniel D. Marin:

1. Cum, nu stii? Este punctul in care se intalnesc majoritatea douamiistilor (si din antologie, si din afara ei), daca acest lucru va fi validat si argumentat in primul rand de critica literara.
2. Intr-un fel cat se poate de liber. Sa se sesizeze I.B. Lefter si sa incerce sa arate ca douamiismul este mai mult o anexa la optzecism, in ordine postmodernista. Sa vina altcineva si sa arate ca optzecismul a fost partea incipienta, inca necristalizata a postmodernismului, si ca partea tare abia cu aceasta antologie iese cu adevarat in prim plan. Si, in fine, sa vina un continuator al lui Marin Mincu si sa arate ca douamiismul are toate coordonatele sa functioneze separat, ca o generatie unitara si independenta.
   De fapt, m-ar interesa cum lucreaza textele in ochii fiecaruia dintre cei care intra in contact cu poezia din aceasta carte, ci nu o eventuala “prefatare” a mea.
3. Este diferit prin textele propuse. Generatia (sau ceva care seamana cu o generatie) e aceeasi, dar ea poate fi pusa in valoare selectiv, prin autorii reprezentativi si, mai ales in cazul acestei antologii, prin cartile si prin textele relevante, atat in ordine douamiista, cat si valorica.
4. Titlul e “Poezia antiutopica. O antologie a douamiismului poetic romanesc”. N-am spus nici ca e vorba despre o generatie, nici ca nu e vorba despre o generatie. (eu am “furnizat” doar materialul) Din posibilele genuri de grupare, eu pe acesta il propun.
5. Nu sa schimb, cat sa intregesc o anumita perspectiva. Sau sa o ajut sa devina mai clara. E modalitatea mea de a impulsiona lucrurile.
6. Am citit de-a lungul anilor cartile autorilor pe care noi ii numim douamiisti. Apoi le-am recitit. Apoi am selectat textele care mi s-au parut decisive, atat in ordine valorica, dar si douamiista, cum spuneam. Apoi am trimis fiecarui autor in parte selectia din cartile lui si i-am cerut acordul de a aparea intr-o carte. Am ajustat selectia o data, inca o data, pt. a accentua si mai clar unele afinitati poetice si unele legaturi intre autori (sau, din contra, nota distincta, originalitatea), am inclus apoi si texte inedite (trimise chiar de autorii lor, pentru o mai buna reprezentativitate a poeziei lor in antologie), iar in unele cazuri sugestiile autorilor mi-au fost foarte utile, cativa dintre ei propunandu-mi texte pe care initial nu le avusesem in vedere (cazul cel mai demn de remarcat fiind al lui V. Leac, care mi-a trimis atat de multe texte inedite si atat de bune, incat le-am inclus pe loc in antologie, in detrimentul unora din textele lui publicate pana atunci in volumele personale; deosebit de inspirat a fost si Adrian Urmanov, cu care am avut nu doar o corespondenta constructiva, dar si incitanta si nu de putine ori ne-am “contrat”). Cat priveste criteriul selectiei autorilor, acesta a fost performanta literara, calitatea textelor pe care le-au scris. Optiunea mai dificila a fost legata de numarul de autori pe care sa-i includ. Fac o paranteza si imi cer scuze autorilor care mi-au dat acordul sa-i includ in antologie, dar pe care, in cele din urma, nu i-am mai inclus. M-am gandit initial la o formula extinsa (dar prea putin „operativa” si concludenta valoric), de 39 de tineri poeti, apoi la una (restrictiva) de doar 19, dupa care am crescut realist pana la 28, pentru a scadea, in cele din urma, numarul poetilor (din motive externe vointei mele, de aceasta data) la 25. Daca unii factori externi nu si-ar fi pus amprenta, probabil ca as fi antologat in total 29 de autori (celor trei poeti deja nominalizati in Argumentul antologiei l-as fi alaturat cel mai probabil pe Claudiu Komartin (in continuarea liniei neo-expresioniste si vizionare, destul de bine reprezentata in aceasta carte), daca el nu s-ar fi autoexclus din orice astfel de demers constructiv).
   Asa incat, aceasta antologie e pana la urma o expresie nu doar a poeziei, dar si a starii generatiei.