Din nou USR?…

Din nou USR?…

Aflu că sunt printre semnatarii unei scrisori pe care nu am semnat-o*.

O citesc și eu, pe site-ul Agenția de carte:
http://www.agentiadecarte.ro/2015/10/nu-ne-alungati-din-casa-noastra/

Din nou, despre USR, ale cărei proprietăți nu mă interesează (eu am frecventat, într-o perioadă a vieții mele, doar Sala Oglinzilor (pe care, între timp, USR a pierdut-o), în alte sedii USR nu am călcat și nici nu mă interesează să o fac), nu mă simt în nici un fel legat de ele și în nici un caz nu le consider casa mea.

Nu am statutul USR, nu îmi dau seama dacă, legal, trebuia sau nu să se respecte Art. 34, invocat de Dan Mircea Cipariu, pentru a se putea muta sediul (sau dacă, din contră, posibilitatea de mutare a sediului cade sub incidenţa altui articol). Nu știu dacă Dan Mircea Cipariu a fost sau nu prin abuz destituit din poziția de președinte al secției București-Poezie.

Dincolo, deci, de aceste aspecte juridice, sunt, uman, alături de scriitorul Radu Aldulescu, despre care aflu, din aceeași scrisoare, că “va rămâne efectiv pe drumuri, el locuind în fostul spațiu al revistei Viața românească din str. Nicolae Golescu nr. 15”, adică exact într-una din camerele sediului în discuție.

Dacă el avea o rezidență literară într-o cameră din clădirea sediilor USR-București e NORMAL ca el să rămână acolo sau să i se pună imediat la dispoziție o altă cameră, în noile sedii USR-București.

El nu poate fi dat afară din casa lui fără un motiv justificat.

USR și filialele USR nu trebuie să dea „țepe”, dacă au pretenția (și demnitatea) să mai reprezinte ceva în societatea de azi!…

Later Edit:
* între timp, autorii scrisorii au luat act de opinia mea şi mi-au scos numele care îmi apărea eronat printre semnatari

Later Edit:

conform unei instiintari USR, se pare ca scriitorul nu avea contract cu USR-Bucuresti pentru rezidenta pe care trebuie, acum, sa o paraseasca. Caz in care ultimele trei mici paragrafe ale postarii mele pot sa nu mai fie citite. Restul, insa, ramane, din pacate, in picioare…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: