La pierderea speranţei

(… nu în poezie, ci în promotorii ei)

Aflu şi eu cu o mică întârziere despre antologia pe care au realizat-o şi anul acesta Claudiu Komartin şi Radu Vancu. Nu am, din nefericire, această carte, am găsit doar cuprinsul, pe blogul lui Yigru Zeltil.

Nu îmi amintesc dacă în anii anteriori au fost scăpări notabile sau de trecut cu vederea, însă sumarul de anul acesta mă cam pune pe gânduri dacă mai are sens să fii doar poet. Într-o lume în care oricum doar câţiva poeţi sunt vizibili (cei care fac şi participă la diverse proiecte, inclusiv în străinătate, cel mai adesea pe banii ICR-ului), mă aşteptam ca măcar la o astfel de mică reuniune, strict poetică, să fie prezenţi toţi sau măcar cei mai buni. Cu atât mai mult cu cât antologatorii, ei înşişi poeţi, ştiu, cam de câţiva ani, tot ce se întâmplă cu poezia română de calitate şi cam pe unde e ea. Ea nu este, integral, nici măcar între filele unei antologii care chiar asta-şi propusese: să adune anual ce e mai frumos.

Două exemple: nu se regăseşte în antologie nici un poem din La pierderea speranţei (Nicolae Prelipceanu, CDPL) şi din Călăuza (Ofelia Prodan, Cartea românească). Mă opresc doar la aceste două exemple pentru că le găsesc emblematice. Despre cărţi se ştia: prima a apărut la CDPL, o editură deşi nouă, totuşi destul de activă în zona poeziei (cărţile sunt lansate şi puse în circulaţie, autorii sunt invitaţi la cel puţin încă un eveniment în afară de cel dedicat lansării propriu-zise, blogul editurii este şi el generos) şi a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România; a doua a apărut la Cartea românească, a primit Premiul Ion Minulescu, iar poeme din ea au fost bine receptate inclusiv la Napoli şi Milano, unde au fost citite în română şi italiană.

Pot să îmi închipui că un cititor oarecare poate că nu a aflat de ele (ambii autori au o anumită discreţie, nu prea-i vezi, dar rămâi cu amprenta lor pe unde îi vezi) şi nu le-a citit, însă nu îi pot suspecta de acest lucru pe antologatori. Cum se vede şi din sumar, pe lângă cărţile bune de care ştiam toţi, au găsit şi câteva-n plus. Să nu se fi prins că La pierderea speranţei şi Călăuza sunt cărţi nu doar bune, ci foarte bune e exclus. Pot eu să bag mâna-n foc că s-au prins! Şi atunci?!

Am rugat pe cineva să afle răspunsul în Prefaţă (poate au refuzat autorii să fie prezenţi, poate realizatorii antologiei au preferat să facă, anul acesta, un experiment sau o glumă). În prefaţă nu e scris nimic.

Later Edit:

Prudenţa e mama înţelepciunii: bine că mi-am încheiat rândurile cu „Pot eu să bag mâna-n foc” (ci nu cu „îmi…”), altfel mă aştepta o micro-ardere pe rug. Prompt şi la obiect, Radu Vancu mi-a răspuns sub linkul pe care l-am lăsat pe facebook la această postare. Redau mai jos rândurile lui Radu pentru cei care probabil că le-au căutat şi ei în Prefaţă:

„Nicolae Prelipceanu nu mi-a spus niciodată nimic ca poet, iar cartea lui de anul trecut am găsit-o la fel de inexpresivă ca și celelalte. Acum, e limpede că cineva se înșală: fie noi doi, care nu vibrăm la poezia lui, fie juriile care i-au dat anul trecut două dintre cele mai importante trei premii din România. Apoi, în ce o privește pe Ofelia: poezia ei e pentru noi demnă de interes, ca dovadă că este în antologia de anul trecut; „Călăuza” însă nu e o creștere decisivă față de anul trecut, iar eu și Claudiu ne-am spus că poate i-ar ambiționa pe autorii cu bun potențial dacă le-am arăta că dezaprobăm neatenția lor față de propriile cărți”
(Radu Vancu)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: