Ce am mai răspuns

Citesc şi eu, cu întârziere, două reviste în care am dat şi de răspunsurile mele la o anchetă şi la o pseudo-anchetă pe care le-au realizat Virgil Diaconu şi Ioan Moldovan, în Cafeneaua literară nr. 1 (120), ianuarie 2013 şi Familia, nr. 4, aprilie 2013.

Redau mai jos întrebările, iar la sfârşit răspunsurile mele.

Poezia postmodernă. Ancheta Cafenelei.

Virgil Diaconu:

1. O parte a scriitorilor şi a criticilor noştri a vorbit şi continuă să vorbescă despre poezia postmodernă sau postmodernistă. Cine sunt aşa-numiţii poeţi postmoderni? Generaţia ’80 în totalitate, o anumită fracţiune a ei – poeţii Cenaclului de luni, după cum crede Mircea Cărtărescu (vezi Postmodernismul românesc, 1999) –, poeţii optzecişti şi cei şaizecişti (Nicolae Manolescu, în vol. Despre poezie), poeţii generaţiilor sau valurilor poetice ’80, ’90 şi 2000, aşa cum susţine Dumitru Chioaru în antologia Noua poezie nouă (2011)?

2. În volumul Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu afirmă că „prin 1985 (…) optzecismul era deja epuizat ca formulă poetică” şi că poezia optzecistă s-a salvat prin „angajamentul în lumea postmodernă”, prin „orientarea ei (…) către cultura de tip nord-american, astăzi un adevărat arhetip al postmodernităţii”, aşadar prin sincronizare. Credeţi în sincronizare? Asigură de la sine modelul american sau cel occidental, în general, calitatea poeziei obţinute „prin sincronizare”?

3. Cum definiţi dv. aşa-zisa poezie postmodernă din spaţiul cultural românesc? Care sunt trăsăturile specifice, definitorii ale acesteia? Se regăsesc trăsăturile poeziei noastre postmoderne printre trăsăturile poeziei postmoderne americane (occidentale) de valoare?

4. Mircea Cărtărescu găseşte că poezia postmodernă românească se trage/provine din Cenaclul de luni şi că ea are cinci poeţi optzecişti-postmoderni de valoare (vezi Postmodernismul românesc), iar Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române…, mizează pe 18 poeţi
postmoderni, dintre care 11 sunt tot din Cenaclul de luni. Provine poezia postmodernă românească în mod prioritar din Cenaclul de luni, sau poeţii postmoderni de luni sunt doar cei oficiali? Dv. câţi poeţi performanţi postmoderni credeţi că avem? 5, 10, 100? Aveţi curajul să ne daţi câteva nume de poeţi postmoderni valoroşi?

5. Credeţi că poezia optzecistă „este principalul (dacă nu singurul) sistem de referinţă”, „atât pentru cititorii avizaţi, cât şi pentru cei mai tineri poeţi”, aşa cum spune Alexandru Muşina în Antologia poeziei generaţiei ’80 (prefaţă la cea de-a doua ediţie, 2002)? Adică, dacă ne raportăm la poezia modernă sau la cea postmodernă în general, suntem cumva pierduţi pentru poezie?

6. Generaţia poetică optzecistă este „cea mai bogată şi valoroasă generaţie poetică apărută în ultimii 45 de ani”, spune Al. Muşina în Antologia poeziei generaţiei ’80 (Prefaţă, 1993). Ce rezonanţă credeţi că are poezia optzecistă sau optzecist-postmodernă în context contemporan universal?

7. În seminarul de la Stuttgart din anul 1991, numit Sfârşitul postmodernismului: noi direcţii, s-a discutat despre epuizarea literaturii postmoderniste şi despre naşterea unei noi literaturi. Este postmodernismul occidental în criză? Este acesta deja o literatură a trecutului? Şi cum vă apare dv. insistenţa/stăruinţa întru postmodernism a poeţilor români, care după ce s-au sincronizat cu postmodernismul american cu trei decenii mai târziu, continuă să rămână în tranşeele postmoderne chiar şi după ce steaua lui (se pare că) a apus?

8. Dacă nu credeţi în poezia postmodernă, în ce poezie credeţi totuşi? Ce fel de poezie se face acum la noi? Care sunt notele ei definitorii şi ce şanse are ea să se impună, dacă o raportaţi la poezia postmodernă oficială, adică la cea susţinută azi de Guvernul Literar Postmodern?

Daniel D. Marin:

«„Sincronizarea” e un termen
oarecare pentru mine»

1. Eu aş vrea să ne citim între noi, dacă se poate (cei care nu ne-am citit). E bine ce a făcut Dumitru Chioaru (antologia cu poeţi postmodernişti), dar e puţin. E puţină poezie acolo. A nu se înţelege că autorii prezenţi în antologie nu au poezie sau că domnul Chioaru n-ar fi dat de ea, ci doar că nu ne-a împărtăşit şi nouă din ea decât prea puţin.

4. E bine şi că domnul Manolescu a mizat pe 18 poeţi postmoderni, apoi pe alţii, iar ultima oară doar pe cei care i-au mai putut garanta prezenţa… Mă refer, desigur, la acea gală a poeziei care a şi fost transmisă live… şi dacă unii poeţi invitaţi n-ar fi vrut să apară deloc la televizor ei nu mai erau tot poeţi?! Se pare că nu!… Şi atunci poate că ar trebui să vorbim deschis şi despre ce s-ar aştepta de la un poet ca să mai fie considerat poet.

3. Se regăsesc, şi ce dacă?! Suntem la un concurs de regăsire? Pe mine, în fond, nu mă mai interesează trăsăturile specifice, fie şi definitorii, ci poezia. Trăsăturile comune nu o fac mai frumoasă şi nici mai deşteaptă, dacă nu e!

5. Pentru mine poezia optzecistă nu e singurul şi nici principalul sistem de referinţă (cum poate pentru Alexandru Muşina mai e), pentru că eu n-o văd ca pe ceva în grup, ci pe cont propriu atât cât am chef şi cât pot eu rezona la anumite chestii din ea. Şi ele nu sunt neapărat foarte coerente şi nici de „sistem”. Mă fac însă atent, acest lucru e important!

2;7. Nu prea înţeleg ce înseamnă şi de ce „sincronizare”. Ce, dacă bărbaţii din tribul Zulu din Africa de Sud nu poartă pantofi ca bărbaţii de pe Wall Street înseamnă că eu nu pot să fiu uluit şi de unii şi de ceilalţi? (aş spune că doar de unii, în exemplul de mai sus) Cu condiţia să mă poată ului, desigur!…

8. Nesincronizarea nu mă lasă indiferent în sine, dacă ştie să pună ceva în valoare. Cum niciun pluton, să-l numim „de execuţie”, şi să-l numim „postmodernism”, nu mă lasă indiferent în sine, dacă fiecare grupă în parte şi fiecare entitate îmi spune ceva. Fiecare poet şi fiecare carte. Altfel, „sincronizarea” e un termen oarecare pentru mine (sau mai rău), pentru că nu are nicio putere de unul singur!… Nu v-am răspuns la întrebarea „Cine sunt aşa-numiţii poeţi postmoderni?”. Postmoderni sau nu, pentru mine poeţi sunt: Nichita Danilov, Ion Mureşan, Cristian Popescu, Ioan Es Pop, Constantin Acosmei, Elena Vlădăreanu, Adrian Urmanov, Radu Vancu, Dan Coman, Ofelia Prodan, Vlad Moldovan şi toţi ceilalţi pe care îi recitesc şi sunt vii la fiecare nouă lectură. Dar, iată, de pildă, nu l-am citit pe Aurel Pantea. Şi mai sunt… De aceea, o mai spun o dată: înainte de orice să ne citim între noi! Alţii oricum n-o vor face…

Primăvara poeţilor, pseudo-ancheta revistei Familia, nr. 4, aprilie 2013

Ioan Moldovan:

Ce vers/ versuri vã vin spontan în minte când vedeţi în preajmã şi, poate, în suflet (inimã?) cã a venit, vorba poetului, „o nouã primãvarã pe vechile dureri”? Transcrieţi-le şi trimiteţi-ni-le nouã sã „rezolvãm” secvenţa „belalie” despre primãvara poeţilor din numãrul pe martie al „Familiei”. Deconspiraţi-i-l şi pe autor.

Cu mulţumiri, Ioan Moldovan

Aşa a sunat invitaţia (trimisã exclusiv prin internet, la adrese memorate de P.C.-ul redacţional). Ce-i drept, nici noi n-am fost destul de limpezi în întrebare. Adicã, versuri-versuri, dar ale cui? Ale unor altora, clasicimoderni-postmoderni, ori ale celui ce rãspunde? Spontan? Ce mai înseamnã
astãzi spontan? Etc., etc. Dãm mai jos cele primite, în ordinea sosirii – „ca clipele scuturând
aripele” – prin aerul internetic. Pãstrãm comentariile respondenţilor şi mai facem ici-acolo mici explicaţii.(I.M.)

Daniel D. Marin:

„Pseudo”, dar mai degrabã stranie. Care o fi deadline-ul? El o fi aproape sau deja a trecut? Care o fi, mai mult, întrebarea? Dacã a venit o nouã primãvarã la mine? Dacã am sesizat vreuna prin jur? E cumva o metaforã? Poate de aceea n-aţi precizat nici un deadline? Lãsaţi în aer totul pânã ce va fi venind ACEA primãvarã? Şi când va fi venind cum îmi voi da seama? Îmi voi aminti sã rãspund anchetei dumneavoastrã? Sau nici n-ar fi nevoie? În fond, n-aţi precizat nici un deadline. Trebuie rezolvat acum sau oricând? Care martie? O martie a mea, o martie a acestui an sau a oricãrui altul? Versurile cui, ale mele sau ale oricãrui altul? Trebuie sã fie poet? Când va veni acea primãvarã eu voi fi poet? Un poet vã va rezolva secvenţa? Un poet rezolvã? Mie nu îmi vine nici un vers în minte, ci chiar o zi de primãvarã, nu ştiu dacã primãvara despre care mã întrebaţi, nici dacã rezolvã…

era o zi însorită de primăvară
în aer plutea până departe mirosul ameţitor al florilor
stăteam pe o bancă în parc
urmărind cu atenţie şi curiozitate doi gândaci acuplaţi

unul mergea repede într-o anume direcţie
spre o ţintă doar de el ştiută iar celălalt
mergea şi el în aceeaşi direcţie dar cu spatele
străduindu-se să nu se piardă printre firele de iarbă

fără îndoială era un moment important
în efemera lor viaţă
şi erau atât de caraghioşi că m-am înduioşat
şi le-am cântat încet o melodie
pe care o auzisem de atâtea ori pe la nunţi

încet cât am putut de încet
să nu mă audă nimeni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: