4 puncte + unul, despre ICR

Primele 4 sunt ale lui Daniel Cristea-Enache, din Revista 22, le găsiţi la acest link. Al 5-lea e al meu.

  1. ”Girul experţilor” – din păcate, s-au “infiltrat” şi experţi care poate că nu aveau ce căuta la un asemenea nivel de competenţă. Apoi, e banal, orice şef de instituţie ar trebui să facă asta, însă probabil că unii n-o fac, prin urmare, cel puţin ca direcţie/ intenţie/ viziune (firească) de-a lucra cu cei mai buni experţi, 1-0 pentru Patapievici.
  1. “Oferta culturală românească şi cererea externă” – la fel, e banal să le confrunţi pe cele două când acorzi o finanţare la acest nivel. Din păcate, probabil că în Ro nu aşa merg lucrurile de fiecare dată, prin urmare 2-0 pentru Patapievici. Cu paranteza că unele liste externe au fost şi ele influenţate de liste interne (de pildă, prin atelierul lui Florin Bican, unde erau invitaţi anumiţi scriitori, tinerii traducători au intrat mai mult în contact cu literatura acestora. În consecinţă, pe o parte din acei scriitori i-au propus pe la editurile din străinătate, aşadar cererea externă a fost cumva, în acest caz, influenţată indirect de oferta internă – nu pot estima în ce grad, nu sunt la curent cu ce propuneri au făcut tinerii traducători editurilor din străinătate, dar, statistic, n-aveau cum să nu propună nici un scriitor dintre cei pe care i-au cunoscut la atelierele organizate de Florin Bican).

    [Later Edit:
    Întrucât mi s-a semnalat pe facebook, chiar de către Daniel Cristea Enache, că, prin comentariul meu, aş face “afirmații calomnioase” în ce îl priveşte pe Florin Bican, fac şi aici precizarea că eu nu văd în negativ influenţarea indirectă a cererii externe de către Florin Bican prin atelierul pe care l-a ţinut, ci din contră: cred că a influenţat-o (atât cât a influenţat-o) pozitiv. Scriitorii invitaţi la acele ateliere au fost, din ce am cunoştinţă, de prim nivel valoric, prin urmare dacă unii dintre ei au fost traduşi acest lucru nu se poate contoriza decât pozitiv pentru literatura română. Prin urmare, precizarea mea legat de acest aspect e strict pentru rigoare, ci în nici un caz n-am urmărit vreo conotaţie negativă în legătură cu activitatea domnului Florin Bican la ICR.

    Dincolo de atelierele lui Florin Bican de la Bucureşti au mai fost, evident, evenimente organizate de filialele ICR din străinătate, evenimente la care au fost invitaţi şi scriitori români. Şi ele au influenţat listele externe, întrucât cine a dorit a putut să se ducă la acele evenimente şi să intre astfel în contact cu scriitorii români şi cu opera lor.

    Acesta şi e, printre altele, rolul ICR – de a facilita astfel de contacte. A fi eu penalizat – între timp Daniel Cristea Enache m-a scos din lista lui de pe facebook – pentru că remarc această firească interdependenţă între cele două liste (inclusiv în sens invers: m-aş mira ca un scriitor bun care apare pe o listă externă să nu fie inclus mai devreme sau mai târziu şi pe lista internă) nu mi se pare tocmai fair play, dar gestul e la latitudinea fiecăruia şi nu am ce comenta mai mult]

Rezumat: şi la punctul 1 şi la 2, ideile în sine (de management) au fost bune, aplicarea lor însă putea fi mai eficientă, lucru care însă nu i se poate imputa direct lui Patapievici, de aceea i-am dat punctele.

  1. “Depăşirea schemei uzuale şi a complexelor” – aici nu prea înţeleg ce a vrut să spună DCE. Din ce am avut (puţin) ocazia să constat: nici un eveniment (dar eu sunt la curent, fac sublinierea, cu foarte puţine dintre ele, deci a nu se lua în nici un caz cu titlu de generalitate ce spun acum) de la filialele ICR nu a avut un mare succes şi nici măcar mediu. A avut un succes de subzistenţă, să spun aşa.
  1. Performanţa impersonalizării – tot firesc şi tot cu punct pentru Patapievici, aşadar 3-0.
  1. Adaug eu un punct negativ, pentru că un astfel de punct lipseşte cu desăvârşire din enumerarea lui DCE – compromisul! Patapievici, ca să îşi poată vedea liniştit de treabă, a făcut şi mici compromisuri. E cunoscută declaraţia din Spania din timpul alegerilor prezidenţiale. Mai sunt şi altele care nu-şi aveau locul de pe poziţia sa.

3-1, aşadar, pentru Patapievici.

Ca să se poată ocupa eficient de bunul mers al lucrurilor la un astfel de institut, a făcut şi concesii politicului. Şi, de fapt, acesta şi e punctul (nu vreunul din celelalte 3) care a rămas în ochii oamenilor simpli, celor mai mulţi dintre ei: nu performanţa lui Patapievici, ci compromisul pe care l-a făcut pentru realizarea ei.

Vreau să-l văd în carne şi oase pe acel manager de institut care să nu facă (sau să nu fie nevoie sa facă) compromisuri pentru a-şi putea face treaba. Şi, dacă se poate, în România pe care o voi mai apuca şi eu. Adică atata timp cât încă mai sunt, sub o formă sau alta, în ţară. Vreau prea mult?!…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: