Curente, generaţii şi premii literare

a apărut Zon@literară. o revistă prea tare încât să pot s-o descriu în doar câteva cuvinte, dar revin cu un link la spaţiul virtual al revistei, de îndată ce e (şi acesta) gata. momentan, răspunsurile mele la ancheta literară propusă de Paul Gorban în acest prim număr:

Curente, generaţii şi premii literare

 Paul Gorban:

 1. De peste trei decenii se vorbeşte în spaţiul cultural românesc despre postmodernism. Mai mult, aud peste tot acest cuvânt: în biserică, în amfiteatrele universităţii, în piaţă, în mall, la cinema, în campaniile electorale, la televizor etc. Am senzaţia că toată lumea bârfeşte sau argumentează ceva cu privire la acest curent. Din punctul dumneavoastră de vedere, care credeţi că ar fi abordarea coerentă cu privire la acest curent? (Mai) Putem vorbi despre un postmodernism românesc?

2. S-a constatat că ultimele generaţii literare s-au coagulat datorită relaţiilor de prietenie dintre scriitori. Cât de reală (sau necesară) este această solidaritate dintre scriitori? Există un dialog (real) între generaţii? În fond, ce înseamnă, pentru dumneavoastră o generaţie literară? Există vreo legătură între vârsta biologică şi abordarea unor anumite genuri literare?

3. Care ar fi portretul scriitorului român după două decenii de liberă circulaţie? În ce măsură a influenţat această deschidere literatura română? Dar opera dumneavoastră?

4. Un produs al postmodernismului este internetul, comunicarea virtuală şi blog-literatura. Cenaclurile literare, dar şi scriitorii s-au mutat pe internet. Cele mai multe cenacluri sunt configurate sub forma unor reţele de socializare, numite flagrant reţele literare. Cât de relevante sunt aceste cenacluri literare pentru scriitorul român contemporan? Se spune că internetul îl eliberează pe scriitor de canon. Cum comentaţi acest lucru?

5. Ce viitor are literatura română (în contextul globalizării culturale)? Care ar fi portretul unui posibil scriitor? Se spune că reprezentanţi importanţi ai generaţiei `80 se dezic de gruparea din care vin sau că noua generaţie nu se mai percepe ca o grupare. Cum comentaţi acest lucru?

6. Putem vorbi de o competiţie literară între generaţiile literare? (Trebuie să o spunem: competiţia literară nu e un produs postmodern dar, în plină postmodernitate, problema capătă dimensiuni comerciale, de marketing editorial). Dacă vorbim de competiţie literară, în ce constă aceasta? Argumentează într-un fel vreun premiul literar valoarea scriitorului? În ce măsură moneda Nobel influenţează destinul unei literaturi (naţionale) sau a unui scriitor?


Daniel D. Marin:

 1. Dacă se vorbeşte de atât de mult timp şi în atâtea locuri probabil că m-aţi auzit deja şi pe mine vorbind despre el. Deşi nu cred că prea coerent şi nici peste tot. Dar de vorbit cred că se va mai vorbi, mai ales că n-a rămas „răstignit” în aceşti 30 de ani, ci s-a „reinventat” şi probabil că nu puţini îl reinventează şi azi. Despre cel românesc nu ştiu cât aş mai avea de căutat (deşi sigur aş mai avea!), de nu cumva nu l-am privit decât ca pe o promisiune, via Nedelciu şi via Cărtărescu (“Levantul”), şi de aici poate şi polemica teoreticienilor optzecişti. Sigur că am putea să reţinem fără nici o ezitare ideea că o identificare a lui se face nu atât în funcţie de tehnicile utilizate (ironia, parodia, intertextul şi celelalte), cât mai ales în funcţie de raporturile dintre autor şi text şi dintre text şi lume, şi de aici am putea discuta foarte mult. Dar m-ar tenta mai degrabă o mutare a dezbaterii spre “Postapocalyptic Loft HiStory”, iniţiată deja de Alexandru Matei în prefaţa cărţii “Ulise şi jocul de şah” (Ed. Charmides, 2011)…

2. Nici reală şi nici necesară, aş răspunde expeditiv cu privire la solidaritatea dintre scriitori. Sau, nu o dată, superficială (am văzut scriitori solidari cu alţi scriitori până în clipa în care cineva le-a acordat acestora din urmă – în detrimentul celor dintâi, se subînţelege – te miri ce „distincţii” sau pur şi simplu ceva ridicol şi de tot nesemnificativ). Solidaritatea se întâmplă atunci când conştientizezi pe de-a-ntregul (nu formal si nu conjunctural) plus valoarea cuiva. Legat de dialogul dintre generaţii (înţelese ca arii cronologice distincte nu doar din perspectiva criteriului biologic, dar şi a paradigmei date de noile sensibilităţi literare şi existenţiale şi acutizarea diferenţelor atât în scriitura propriu-zisă, cât şi, implicit, în substanţa polemică a noului discurs literar), când cineva din “generaţia mai mică” ascultă cu atenţie ce are de spus cineva din „generaţia mai mare” (cum mi s-a-ntâmplat) e ok. Când însă cineva arată ceva important din interiorul propriei generaţii (cum, la fel, mi s-a întâmplat) încep să apară deja mici impedimente. Ion Zubaşcu spunea că atunci când era tânăr era atent la generaţiile mai vechi, dar că o dată cu trecerea timpului e şi mai atent la generaţiile mai noi – deci se prea poate şi invers! Eu nu m-aş mai referi, de fapt, la generaţii – ar fi şi demodat (şi nerealist chiar) să fac acum asta. Îmi vine greu să cred că scriitorii care ne vor urma se vor mai grupa în „generaţii”. Ele aveau un sens înainte de ’89 (pentru că atunci chiar se putea vorbi de solidaritate), ele aveau un sens şi până de curând şi vor avea încă sens pentru istoricii literari, dar pe noi, ceilalţi, nu prea văd de ce ne-ar preocupa.

3. A circulat liber Marius Ianuş când a scris, împreună cu Dumitru Crudu, manifestul fracturist (foarte liber, mai ales că o parte din el a şi „importat-o”; mi-ar fi plăcut să scriu „exportat-o”). Dar deschiderea autentică o consider a fi cea dintre noi înşine şi noi înşine – plonjonul acela direct în propria interioritate şi, apoi, mai încolo, în interioritatea tuturor. Mai ales astfel cred că se deschide cu adevărat o literatură. A nu se înţelege că Marius Ianuş n-ar fi contribuit la deschiderea ei. Dar în afară de acest gen de deschidere (pe care nu-l devalorizez) îl avem în ultimii 20 de ani şi pe cel „insinuat” de mine ceva mai devreme. Avem autori noi (=originali) şi chiar decisivi, deşi despre unii dintre ei s-a aflat mai puţin (mă bucur, de pildă, că după o perioadă de ignorare de circa 10 ani, începând cu 2006 a fost descoperit poetul Constantin Acosmei; observ că, tot cu întârziere, încep să fie descoperiţi şi autori (şi) mai recenţi, dar în general „ocupaţia” aceasta, de descoperire a autorilor cu adevărat relevanţi, a cam capotat).

4. Să nu fim chiar de tot „fascinaţi” de această mutare – calitatea scrisului de pe aceste site-uri literare şi „reţele” nu s-a îmbunătăţit cu nimic ca urmare a simplei prezenţe a scriitorilor pe acolo. Ba din contră (şi o spun inclusiv în calitate de editor pe site-ul RoLiteratura, unde pot urmări de foarte aproape evoluţia unor autori). Relevante nu sunt, în sens literar. Pot să fie, în schimb, social (acum nu mai putem suferi de singurătate, nu?! Deşi numărul de cititori a scăzut, oricare dintre ei ne poate comenta „live”/ admira/ înjura, şi asta nu poate decât să ne-ncânte!…). Dar nici unul din aceste site-uri, singur, nu poate să ţină loc de proprie oglindă (abia de aici am putea vorbi de „eliberare”). Şi nici de canon. Cu acestea din urmă au de-a face doar cărţile.

5. Habar nu am de făcut portretul unui „posibil scriitor”, şi nici al unui imposibil scriitor. N-am stat să (mă)-nchid într-un standard (deşi pe oricare dintre cei doi îmi place să cred că îl recunosc de departe). Nu îmi dau seama exact ce înseamnă, în context, “dezicere”. Poţi să te dezici, de pildă, de ceva ce nu ai zis? Or limitările şi delimitările privind generaţiile literare etc. le-au „zis” în general criticii şi istoricii literari, nu poeţii sau prozatorii (eu în „Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc” doar am adus în prim plan ceea ce am considerat eu mai nou, relevant (pentru literatură în general, nu doar pentru generaţie), mai valoros din ceea ce au scris cei din ceea ce deja fusese numit „generaţia 2000”; deşi orice om care va citi antologia amintită va găsi în ea cu totul altceva decât a auzit el că ar scrie douămiiştii (am avut ani la rândul de-a face cu  nişte „superbi” generoşi demolatori de imagini false, mai exact: îşi puneau câte-o falsă imagine a generaţiei 2000 în faţă doar pentru propria plăcere de-a o demola; de acolo “generaţia porno”, “poezia minoră” şi alte catalogări bizare), ei existau („denumiţi” ca atare) cu mult înainte să-i includ eu într-o antologie, nu i-am „inventat” eu şi nu s-au „inventat” nici singuri…). Aşa că din punctul meu de vedere un scriitor poate să se dezică de tot ce doreşte, atata timp cât îmi place ce scrie.

6. Nu prea mai putem vorbi, deşi poate că mi-ar fi plăcut să (80 vs. 2000 mi s-ar fi părut un subiect ofertant – mai ales dacă ar fi participat la discuţie şi Ion Bogdan Lefter şi alţi scriitori ce consideră că aceste două generaţii ar fi de fapt una şi aceeaşi; dar şi Marin Mincu şi alţii, care au considerat sau consideră invers). Dincolo de destinul literaturii române (moneda Nobel etc.), astăzi e aşa: autori dintre cei mai interesanţi primesc două-trei cronici (cât de cât semnificative) la o carte bună publicată după 2007-2008. Prin urmare, nu prea mai putem vorbi nu doar de competiţii literare, dar nici măcar de receptarea cărţilor bune care apar în cursul unui an editorial. Nu ştiu de ce e aşa. Marketingul editorial e ceva ce mă depăşeşte (dar sunt deja experţi în el câţiva scriitori  care n-au cărţi – n-au cărţi, dar au o imagine şi o cotă de piaţă extraordinare, orice ar însemna “imagine” de moment, vizibilitate, cotă etc. Dar nu doar de-acum se vorbeşte despre scriitori fără să le fi citit nimeni cărţile, aşa încât până la urmă de ce ar mai publica cineva o carte pe care oricum aproape nimeni n-o citeşte, dar oricine îşi dă cu părerea despre ea şi despre autorul ei pe bloguri…). Eu ştiu aşa: o carte după ce ai scris-o o trimiţi (dacă mai vrei) la o editură. După aceea nu mai ştiu…

Anchetă realizată de Paul GORBAN
Zon@literară, nr. 1-2, 2011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: