Poezia în 3D

interviul pe care mi l-a luat Florina Zaharia, în revista Argeş:

„Poezia în 3D arată după chipul şi asemănarea noastră!”
Interviu cu Daniel D. Marin despre Generaţia 2000 a poeziei româneşti

Florina ZahariaSuntem în 2011, vorbim despre generaţia 2000 a poeziei româneşti. Aşadar, cum arată „poezia 3D” a timpurilor douămiiste?

Daniel D. Marin: Poezia în 3D arată, n-am nici o îndoială, după chipul şi asemănarea noastră, pe atât de mult pe cât şi noi semănăm cu ea însăşi. De fapt, e vorba despre perspective diferite ale aceluiaşi “frame”, deşi uneori pare (de foarte departe) că arată la fel, sau că suntem, să o spun direct, toţi “o apă şi-un pământ” (mai ales cred asta cei care n-au văzut, dar au auzit de!). 

Florina Zaharia: Care au fost culisele realizării acestei antologii, mai mult sau mai puţin plăcute/comode? Câte telefoane ai primit, la câte mail-uri ai răspuns? Cât  timp ai lucrat la acest proiect?

DDM: Ştiam din start că va trebui să culeg nopţi întregi versuri ale colegilor din cărţile lor. Am prostul obicei să nu arăt nimănui despre ce este vorba – şi deci nici să cer ajutor – decât atunci când totul e deja terminat. Am muncit singur, aşadar, deşi, de pildă, în privinţa de mai sus puteam foarte simplu să cer textele cu pricina pe e-mail. Am apelat la această soluţie abia în ultimă instanţă, după ce făcusem şi răsfăcusem selecţia, după ce ştiam deja, punct cu punct, cum va arăta. Din momentul în care i-am dezvăluit domnului Horia Barna, pe atunci director la ICR – Madrid, intenţia mea sau, la rigoare, din momentul în care mi-a dezvăluit şi domnia sa că se gândea de mult la acelaşi lucru (adică să apară aşa ceva) a trecut fix un an până la ieşirea de sub tipar, dar „timpul efectiv de lucru” nu a depăşit 6 luni. Cel mai mult a durat corespondenţa cu autorii. Apoi, redactarea. Conversaţiile telefonice erau foarte scurte şi imprevizibile, nu m-a înjurat, de pildă, nimeni, deşi mă aşteptam să o facă. Câţiva autori au dorit să schimbe câteva texte, dar nici unul nu m-a “chestionat” mai mult de „cine va mai face parte din?”, întrebare, totuşi, nu atât de comodă, pentru că nu puteam şti de la început pe câţi dintre autori voi reuşi să contez. Au răspuns pozitiv toţi, în momentul în care m-am hotărât asupra variantei finale, mai puţin 3, pe care, astfel, nici nu i-am mai putut include în proiect.  

FZCum arată cartea de identitate a generaţiei 2000? Presupunând că are deja vârsta la care i se poate identifica drumul, culoarea ochilor, stilul şi apartenenţa?

DDM: Şi cu roz, şi cu gri. E “pestriţă” cartea de identitate! Sau depinde foarte mult cum priveşti. Eu sper că i se pot identifica nu doar drumul, dar şi urmele pe asfaltul nu atât de proaspăt, deja. Am tot alergat desculţi pe acest asfalt, am şi răcit câte un pic, ne-am mai şi urâţit de la frig, iar câţiva am şi împietrit de tot şi nimeni, nimeni nu pare să vrea să ne vadă. Suntem „prezenteişti”, ar spune (şi chiar spune) cineva. Ar mai fi putut adăuga “sinceri”, „infantili” chiar (în sensul remarcat de doamna Ştefania Mincu recent (în revista Tomis), acela de a nu dori să ne maturizăm “cu nici un preţ, rămânând veşnic în investigarea unui strat al infantilităţii primare”), deşi nu despre asta s-ar putea să fi fost până la capăt vorba. “Apartenenţa” eu nu aş concede-o nimănui (deşi mulţi poeţi s-au perindat prin creierele şi chiar sufletele noastre; n-avem o „memorie zero”). Despre stil s-a vorbit ca despre unul „de generaţie”, dar eu cred că măcar de acum se va putea, totuşi, nuanţa. Încă nu ni s-a prea întrezărit identitatea. Dacă o spunem noi „nu dă bine”, dacă n-o spune nimeni e de rău. După radicalizarea autenticistă a unui discurs poetic coborât până la minimalism şi mizerabilism, cu defulări violente, fruste, acut biografice şi protestatare (biografiştii douămiişti sunt mai vii (şi nemijlocit vitali – am mai spus asta) decât omologii lor optzecişti), atât la nivelul trăirii, cât şi al expresiei sale verbale, poezia douămiistă s-a rafinat şi diversificat în anii din urmă, inclusiv prin recuperarea unor linii poetice mai vechi şi actualizarea acestora printr-un discurs din ce în ce mai pregnant ca intensitate şi tensiune vizionară sau imaginativă. Dincolo de „portretele” parţiale (de care nu ducem lipsă; am fost catalogaţi înainte încă de a fi reperaţi), sunt de căutat secvenţele cele mai semnificative ale „deplasărilor poetice” ale unei generaţii care şi-a mutat atenţia dinspre fronda (aproape monocoloră) specifică începutului de drum spre formule cât mai consistente, cu ramificaţii şi personalizări dintre cele mai diverse. Personal, cred că abia acest lucru, îndepărtarea de poetica unitară ce se contura la începutul anilor 2000, ne va consacra, de fapt, ca o „generaţie de creaţie”, şi am spus-o. Ca „insider”, las însă în seama criticii şi istoriei literare consemnarea unor astfel de „fapte”. Iar legat de cartea de identitate, să fie clar, te duci la Poliţie (am făcut asta), faci o fotografie (am făcut şi asta) şi îi laşi pe ceilalţi să îşi facă treaba. E şi antiutopică (acest liant semnificativ, dată fiind spaima generaţiei, cu mici excepţii, de poezia majoră, de angajare mai înaltă în demersul ei creator), e şi altfel. E oricum alta, cu totul alta decât şi-ar putea închipui cineva care n-a văzut cartea.

FZ: Ce evoluţie va avea Generaţia 2000? Cum s-ar intitula noul manifest literar (anti)utopic al douămiismului? Ce viitor literar îi prevezi?

DDM: Uite, sincer să fiu, acum pare deja un drum închis. Cumva, o dată cu antologia asta (deşi nu mi-am pus niciodată problema) generaţia va fi şi mai / de tot „închisă”. Nimeni nu mai aşteaptă nimic de la ea. Speranţa ar fi să fie, în sfârşit, descoperită, citită. Inclusiv de cei care n-au aşteptat nimic şi nici nu aşteaptă. Dar, iarăşi sincer, nu văd un viitor pentru asta. Văd ceva ce seamănă cu un viitor pentru cei puţini care îşi vor continua propriul proiect, antiutopic sau nu (actul de a scrie – dincolo de mesajul a ceea ce scrii, oricât de antiutopic, cum e în cazul de faţă – e utopic „prin excelenţă”, după cum îmi semnala ferm, pe Facebook, Nichita Danilov; altfel de ce ai mai scrie, nu?!). Ar fi minunat să fie descoperiţi şi ceilalţi, fiecare din cei antologaţi (şi nu e o antologie extinsă a douămiismului, atenţie! Puteam să forţez limitele (valoric sau tematic) şi ar mai fi încăput astfel şi alţi poeţi talentaţi, majoritatea cu o singură carte publicată, precum Livia Roşca, Andra Rotaru, Oana Ninu, Violeta Ion, Dumitru Bădiţa, Andrei Doboş, Florin Partene, Cristina Ispas, Carmen Dominte, Ana Dragu, Marin Mălaicu Hondrari, Svetlana Cârstean, Ovia Herbert, Mugur Grosu, Bogdan Perdivară, Eugen Suman, Robert Mândroiu sau, dacă aş fi forţat şi mai mult limitele (de astă dată strict tematic), Vlad Moldovan sau Stoian G. Bogdan), dar acum, în momentul în care mă întrebi, nu am cum să prevăd.    

FZCe ai greşit în acest volum şi ce pagini ar rămâne la fel dacă ar trebui să refaci acest proiect?

DDM: Ar rămâne la fel 99,5%. Aş scoate din textele mele diferenţa de 0,5% şi aş completa cu texte din cărţile care au apărut între timp. Şi i-aş adăuga pe cei pe care i-am nominalizat şi în Argument, pe Marius Ianuş (care a şi fost în manuscris, până cu o zi înainte de intrarea cărţii sub tipar – motivele „dispariţiei” subite a lui Ianuş sunt publice), pe Elena Vlădăreanu şi Dan Sociu, dar şi pe Claudiu Komartin (în primul rînd pentru perseverenţa cu care îşi urmăreşte propriul proiect literar – perseverenţă care îl deosebeşte de mai toţi colegii, inclusiv de mine – şi pentru fervoarea cu care crede în ceea ce face, chiar şi atunci când sunt lucruri care i se pot reproşa), un poet care a surprins prin maturitate încă de la debut, dar care n-a considerat cu putinţă gestul de a se alătura unui „demers de bilanţ”. Mai pe scurt, l-aş „reface” la fel (în forma pe care eu o am pe laptop încă de acum aproape un an), doar că m-aş asigura să nu lipsească nici unul din cei (25+4) “convocaţi”. Dar în cazul oricărui astfel de proiect “exactitatea matematică” nu e de crezut.  

FZ25 de poeţi pentru o generaţie. E un record de cifre dacă ne raportăm la celelalte generaţii 70-80-90. Sau nu?

DDM: E un „record”? E doar un „tablou de familie”, parcă acesta e termenul consacrat, nu? Şi la un astfel de tablou parcă nici nu prea contează cum arăţi. Eu am ţinut, însă, să pun la un loc cât mai mult din ceea ce e reprezentativ ca texte. Suntem prea puţini? Sau prea mulţi? O generaţie poate să rămână prin nume, dar, chiar cred asta, mai ales prin texte!   

FZCum crezi că ar reacţiona Generaţia 2000 dacă ar fi „luată deoparte şi i s-ar spune” franc „Grow up!”?

DDM: I s-a spus asta (nu de către mine, deşi parafrazezi destul de fidel titlul cărţii mele de acum doi ani). Din nou şi din nou, de către voci diferite, dar pe acelaşi ton. Doar că cei ce i-au spus, i-au spus şi-au plecat!…

(revista Argeş, martie 2011)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: