Mărţişor cu… Bulă

adică bancuri cu Bulă + restul răspunsurilor mele din ancheta revistei Conta:

Bancul şi literatura

                                                    o anchetă de Adrian Alui Gheorghe

1. După DEX bancul e glumă, spirit, anecdotă, prin extensie, minciună. Unde se întîlnesc – dacă se întîlnesc! – bancul şi literatura? E vreun semn de condamnabilă superficialitate în „cultivarea” bancului? E bancul doar un reziduu de spirit? Din cîte am văzut Nichita Stănescu era un bun povestitor de bancuri pe care le spunea rar şi apăsat aşteptînd reacţii de la auditoriu, Mihai Ursachi la fel, Cezar Ivănescu transforma bancurile în povestioare morale, şi asta ca să numesc doar pe cîţiva dintre „cei mari”…! La Eminescu am găsit, între însemnări, aprecierea: „Omul care nu ştie a rîde e monstruos şi trebuie să te fereşti de el”…

Să nu spunem că literatura e un banc. Mai degrabă sunt complementare, dar se şi substituie între ele, nu o dată în condiţii nu tocmai normale, şi au şi funcţionat destul în acest fel: când literatură nu se putea face decât între anumite limite (nu intangibile, nu de nepenetrat), o compensaţie era chiar bancul, o plăsmuire şi cu har (şi, deci, „cu literatură”), dar şi cu parametri de percepţie incredibil de trează, de acută a timpului istoric, politic. Şi literatura şi bancul sunt forme de rezistenţă, până la un punct, şi, de asemenea, de umanitate, cum, de fapt, remarca şi Mihai Eminescu.

2. Cum aţi putea defini bancul, ca manifestare a umorului, ca purtător de mesaj liminal şi subliminal? E umorul o terapie individuală sau colectivă? Cît bine au făcut bancurile existenţei de zi cu zi a românului? Cît rău au făcut bancurile evoluţiei noastre istorice?

Au făcut bine existenţei de zi cu zi a românului (pentru că nu l-au scufundat), dar au făcut şi rău, pas cu pas. Sunt sarea şi piperul condiţiei de neputinţă. E un oarecare paradox, căci dacă au izbutit (subversiv) dintr-o conştientizare (a istoriei pragmatice), ne-au condus (şi ele) spre o prăbuşire a spiritului civic – pe care de exemplu evreii (şi toţi oamenii pe cât se poate de vii) nu o au.

3. E vreo diferenţă între bancurile de dinainte de 1989 şi cele de după 1989 din viaţa românului? Cîtă libertate imprimă umorul unei existenţe? Cît din realitatea imediată e banc, cîtă realitate e într-un banc?

Cu cele de după ’89 aş fi preferat să nu am a face (cu acelea de dinainte având foarte puţin, datorită vârstei). Le exprima undeva cât se poate de pregnant Octavian Paler, dar n-am apucat să aprofundez subiectul printrun dialog mai amplu (sau măcar mai îndelungat) cu domnia sa. Într-o anumită măsură, umorul imprimă, din păcate, şi libertatea de a fugi de libertate, prin ceea ce se numeşte iluzie… iluzia că poţi trăi (doar) în spirit, iluzia că “le-am făcut-o”, dar, de fapt, “ţi-au făcut-o”…

4. Cine e Bulă? Aţi putea face un portret, din ceea ce ştiţi despre el, al celebrului Bulă? A căpătat românul, după îndelungă convieţuire, ceva din trăsăturile lui Bulă? Are Bulă ceva din trăsăturile „românului majoritar”?

Dacă e o invenţie a noastră, da. Dacă ne-a fost servit pe post de invenţie (împotrivire) a noastră, iarăşi da. Bulă n-a murit, Bulă trăieşte binemersi printre noi, ca să parafrazez un vers despre un personaj la fel de celebru.

5. Lăsaţi, vă rugăm, pentru cititorii noştri unul (sau mai multe?) din bancurile care v-au plăcut … !

Numai puţin, să deschid televizorul. Sau un banc găsit de curând pe Facebook:

Învăţătoarea: Bulă, când vei fi mare ce ai vrea tu să te faci?
Bulă: ca tata, miliardar!
Învăţătoarea: tatăl tău e miliardar?
Bulă: nu, dar visează să fie miliardar!

Şi încă unul cu învăţătoarea:

Învăţătoarea îi intreabă pe copii cu ce au venit la şcoală.
Un copil spune:
– Eu am venit cu maşina lu’ tata, BMW.
Alt copil spune:
– Eu am venit cu maşina lu’ mama, decapotabilă.
Bulă:
– Eu am venit cu bicicleta.

A doua zi, un copil:
– Eu am venit cu maşina lu’ tata, BMW.
Un alt copil:
– Eu am venit cu masina lu’ mama, decapotabilă.
Bulă:
– Eu am venit cu limuzina mea la şcoală.
– Şi de ce-ai întârziat?
– Mi-a căzut lanţul.

Şi unul mai vechi, improvizat de mine puţin, prin locurile esenţiale:

Înainte de Revoluţie, Bulă îl injură pe Ceauşescu şi ajunge la puşcărie. Peste 20 de ani ani, mama sa vine cu un pacheţel la vorbitor:
Cum e, Bulă? E rău de tot?
– Nu, mamă, merge…
– Mâncarea cum e?
– Avem de trei feluri, de două ori pe săptămână şi ceva carne…
– Dar căldură?
– Merge… Noi venim de la muncă, ne spălăm repede şi intrăm în pat…
– Dar lumină?
– Noaptea se mai stinge, însă e avantajul că ne culcăm devreme şi dormim mai mult…
– Bulişor, mamă, să fii cuminte, să nu faci vreo prostie, să te dea ăştia afară…!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: