solidaritatea timişoreană 8zeci-2mii

Timişoara şi-a apreciat şi şi-a pus în valoare poeţii, inclusiv pe aceia mai tineri dintre ei. Despre majoritatea poeţilor ce au debutat în ultimii 10 ani, de la Tudor Creţu, Alexandru Potcoavă şi Cătălina George (al cărei Debut cu Adevărat încă îl mai aştept) şi până la Moni Stănilă, aveam să aflu fie de la neobositul optzecist Eugen Bunaru (care trimitea cărţile acestora criticilor optzecişti), fie de la Daniel Vighi, fie de la timişoreni “emigraţi” prin alte părţi ale ţării. “Emigraţi”, dar nu “expulzaţi”. O vreme a funcţionat destul de bine chiar o anumită solidaritate între tinerii scriitori timişoreni, şi nu sunt sigur că nu mai e valabilă, într-o anumită măsură, şi astăzi. Când încă mergeau la tabăra de la Crivaia, ea funcţiona şi îi făcea unici. Cu excepţia grupului de poeţi tineri de la Constanţa (sub coordonarea cenaclieră a lui Marin Mincu; dar în acest caz a fost vorba doar de o solidaritate “ei între ei”, fără o contribuţie a vreunui (alt) poet „mai vechi”), la fel de solidar şi chiar (cum spuneam în altă parte) compact, aşa ceva nici nu era de imaginat în restul ţării. Iar la Bucureşti, deşi existau, simultan, manifestări mult mai vizibile, cum ar fi cenaclul Euridice, în perioada lui de maximă importanţă, nimeni nu s-a simţit aproape de nimeni. Primii douămiişti i-au contestat pe optzecişti. I-au contestat, DAR i-au citit. Optzeciştii ne-au contestat şi mai vehement. Ne-au contestat, DAR nu ne-au citit. În ciuda grupuleţelor răzleţe (şi aparente) din jurul lui Marius Ianuş (cenaclul de la Litere şi la un moment dat şi o revistă – “Fracturi”) sau din imediata apropiere a Ninei Vasile (atelierul ei de creaţie), apoi a lui Marin Mincu (cenaclul Euridice) (e de menţionat şi cercul mai “intim” al Norei Iuga – unde venea adesea şi Octavian Soviany – ce l-a precedat la Sala Oglinzilor), nici noi între noi nu ne-am prea “iubit” şi nici măcar citit. În ciuda întâlnirilor frecvente din ultimii câţiva ani (când practic am ajuns să ne ştim cu toţii pe nume şi să fi schimbat cel puţin câteva vorbe fiecare cu fiecare) tot nu ne-am citit. Tot nu ne Ştim.   

Nu întâmplător mi-am adus aminte de solidaritatea timişoreană. Încă dinainte de unele discuţii stârnite de apariţia (în sfârşit!) (şi nu puţini tot cred că prea devreme!…) antologiei Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc, era programat să particip, la Galaţi, la Festivalul revistei Antares, unde ar fi trebuit să aibă loc un recital poetic douămiist, “prefaţat” de mine cu unele cuvinte despre antologia pe care o pregătisem şi care tocmai urma să intre sub tipar. Nu a mai avut loc. Şi nici nu avea cum, în acea formă. Prin exces de zel de a sugera explicit participanţilor despre ce va fi vorba, organizatorii au trecut din neatenţie (sau din reflex) în program : “Duminică, 30 Mai 2010, 11:00 – Muzeul de Artă Vizuală: Dezbatere poetică pe tema Poezia anti-utopică. Recital poetic – Grupul de la Timişoara”. Nu era cazul (eu fiind (d)in Bucureşti, via Călăraşi, unde m-am născut şi-am rămas până în 2000, iar antologia fiind cu poeţi din alte zone ale ţării; în schimb, e adevărat, publicasem în 2009 un volum la cea mai îndrăgită editură de pe Bega). Dar m-a amuzat. Acum îmi dau seama de unde confuzia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: