la aniversară

începeam astfel, din această cauză. de atunci, au mai deschis câţiva oameni cartea, au urmat câteva cronici literare, câteva nominalizări în topuri ale revistelor, momentul poetic de la Espacio Niram, unde am avut şi o f mică lectură (nu înseamnă că n-am câştigat pariul de a nu citi în ţară). în Ro, poeme din volum au fost citite de Lorena Lupu, Ioana Marin Maria şi Violeta Savu; le-am ascultat curios de fiecare dată, dinspre exterior către mine (şi-au alcătuit singure selecţiile şi le-am ascultat în premieră alături de ceilalţi participanţi la evenimentele respective). aşa mi-am propus de la început: o dată ivită printre oameni această carte, e rostul ei să se descurce sau nu. eu fiind un spectator. (unul dintre cei mai fideli, judecând după numărul postărilor pe acest blog :D)

n-a fost un spaţiu de promovare a cărţii, ci unul de însemnări pe marginea existenţei ei.

nu ştiu dacă voi mai avea ce posta despre ea de acum înainte.

în principiu, mergem mai departe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: