debutul ca importanţă literară, Mihai Eminescu şi de ce până la plagiat

Caz I:
Olga Ştefan publică o carte la numai 10 ani şi, datorită ei, primeşte un premiu destul de încurajator în Germania (din câte ştiu, dintre tinerii poeţi români doar Constantin Virgil Bănescu l-a mai obţinut). Un debut cum nu se poate mai fast, aţi putea trage concluzia. Peste câţiva ani, mai matură, autoarea îşi reneagă debutul! Şi îşi publică noul “volum de debut”, la Vinea. Se interesează cum îl poate trimite pentru premiul Mihai Eminescu – Opera Prima de la Botoşani, dar nu e nominalizat. E aproape trecut cu vederea de critica literară. Din pricina renegării celui dintâi, autoarea îşi ratează şi şansa de a rămâne cunoscută ca una dintre cele mai “precoce” debutante.

Caz II:
T.S. Khasis, una din vocile cele mai importante ale generaţiei 2000, publică în 2005 “Arta scalpării”, tot la Vinea. Este nominalizat la Mihai Eminescu, dar surpriză: mai avea un volum de poezie. Criticii îl ignoră, prin urmare. Topurile anului literar 2005 îl ocolesc şi abia prin 2008 revista Observator cultural îl scoate din anonimat, acordându-i o bursă.

Caz III:
Florin Caragiu publică în 2003 un volum de poezie pe care ulterior (sau chiar de la început) îl consideră unul “de versificaţie ocazională”, scris „circumstanţial, cu ocazia unui eveniment personal”. Publică o a doua carte de poezie în 2008 (unde altundeva decât la… Vinea), şi o trimite, ca volum de debut, la Mihai Eminescu. Este nominalizat la acest premiu. Un Cristian semnalează “impostura”, bazându-se pe o informaţie pe care (fără să ştiu contra-argumentul autorului) chiar eu i-am furnizat-o.

Caz IV:
Moni Stănilă publică postoi parovoz. confesiunile dogmatistei în 2009 şi e nominalizată la Mihai Eminescu – Opera Prima în urmă cu 2 săptămâni. Numai că apar iar discuţii: mai avea, se pare, o carte. Autoarea explică: “poate părea amuzant, dar cartea despre care vorbiţi a apărut pentru mine când ştiam despre debuturi tot atâtea cât ştia şi olga ştefan. îmi asum ignoranţa. mai apoi – aşa cum spune şi gelu dorian – cel mai important e ce scrie pe carte. cartea în discuţie e trecută pe coperta cărţii mele de debut (postoi parovoz. confesiunile dogmatistei) în calitate de ceea ce reprezintă: un jurnal de convertire (ortodoxă), dar mai ales că dacă s-ar urmari un istoric al concursurilor – pe lângă faptul că nu scrie pe carte debut – nu am trimis-o niciodată la nici un concurs fiindcă din start, aşa cum scrie cornel ungureanu pe coperta a patra, ea nu a urmarit o performanţă artistică ci definirea acelui homo religious”.

Caz V:
(ca să vedeţi că se poate şi invers)
În 2002 mi se acordă premiul editurii Geea la concursul de manuscrise pentru autori nedebutaţi editorial Porni Luceafărul… În 2003 îmi apare astfel un volum deloc mediatizat şi totuşi nominalizat la mult râvnitul Mihai Eminescu – Opera Prima, fără ca eu sau editura să-l fi trimis spre jurizare. Aflu despre nominalizare întâmplător, pe 20 ianuarie 2004, deşi Festivitatea de premiere fusese pe 15… Cartea ajunge la câţiva oameni, dintre care 2 o şi recenzează. Doar 2! Nu îmi reneg nici o secundă volumul din 2003. În 2008 public a doua carte. Nu o trimit la nici un concurs de volume de debut (ba mai mult, în carte, la datele despre autor apare menţionat, firesc, debutul editorial din 2003, nu “ocazional”, nu “din ignoranţă”, ci pe bune), dar toţi spun că am debutat editorial în 2008 (evident, la… Vinea). Până şi prefaţatorul lui l-am luat deoparte şi i-am spus, “cartea blogului”, din 2009, aminteşte în prefaţă despre “volumul de debut din 2008”. Scot “de debut” din acea frază şi îi semnalez mica modificare forţată de inexactitate. Nu-mi răspunde, supărat fiind probabil de acest lucru (mă nominalizase într-un articol ca fiind unul dintre cei mai buni debutanţi ai acelui an). Modificarea rămâne şi dau bun de tipar.

Sunt, într-un fel, şi eu taxat pt. o “renegare” pe care nici n-am vizat-o. Nimeni nu se apleacă cu atenţie asupra celui de-al doilea volum al meu (poate doar Daniel Cristea Enache şi doar conjunctural – poeme din acel volum au fost citite şi remarcate de critic la cenaclul pe care îl conducea în 2008) (later edit: şi, ceva mai târziu, criticul Felix Nicolau, care, lucru mai rar şi cu atât mai demn de apreciat, nu şi-a trimis cartea de anul trecut sub tipar până nu a intrat în posesia ambelor cărţi publicate de mine în ultimii doi ani)… dacă tot s-a întâmplat să nu-l ştie pe primul şi deci nu m-a descoperit de la început, de la debut, de ce m-ar mai fi descoperit după?!…

… Numai o presă literară ahtiată după Debut şi Opera Omnia poate rata cartea a doua a unui autor, fie asumată ca atare (cazul V), fie asumată ca debut (cazurile I-IV). Se supralicitează debutul literar, toată lumea e atentă la debuturi, după care f rar mai contează ce a scris câte un autor care nu a fost “licitat” de la început, de la debut.

Nu e de mirare, prin urmare, că autorii ar face aproape orice pentru un debut în forţă.

Mai recent, Mugur Grosu deschide indirect o altă discuţie: pentru un debut cât mai bun poţi să iei de oriunde.

Poate că autoarea Gabi Mâncu (debut Vinea, 2009) şi-a scris unele texte împreună cu autorul Ovia Herbert (debut Pontica, 2004) şi nu a ţinut apoi evidenţa textelor cu pricina, poate că a scris ea prima poemul în discuţie (cum susţine) şi a fost apoi “preluat” de Ovia Herbert, poate că s-a patentat un nou procedeu literar, pe care pare să mizeze, cu un început de teoretizare, Răzvan Ţupa (nu e vorba de intertext, pot să arăt de ce). Până când autoarea şi editura (care? Vinea!…) vor da un comunicat mai oficial mă menţin în zona hard a raţionamentului de până aici: dacă debutul înseamnă ceva, şi anume singura cale de acces în literatură, de ce ne-am mira să se fi ajuns (cu încrâncenarea) până mai departe? Până unde? Până la plagiat!…

Anunțuri

4 răspunsuri to “debutul ca importanţă literară, Mihai Eminescu şi de ce până la plagiat”

  1. nu stiu ce sa cred Says:

    interesanta, dar sumbra perspectiva… cum e cu acel caz… VI? tu chiar vorbesti serios legat de un asemenea procedeu… literar???

  2. daniel Says:

    nu stiu daca ai inteles corect.

    eu doar vorbeam cu Razvan, uite (atentie, eu cand ma refer la un astfel de procedeu ma refer la el cu toate „anexele”: indicarea poemelor-sursa, acordul autorilor etc., deci fara nimic din ce ar putea sa aduca atingere drepturilor de autor ale celor implicati CU VOIA LOR intr-un astfel de experiment literar):

    Razvan Tupa:
    Unul dintre cele mai mari “delicii” pe care le au autorii aflati la inceputul certurilor literare este acuzatia de plagiat. Nu cu mult timp in urma, un poet cunoscut a fost acuzat ca a plagiat stilul unor poeme semnate de un amic al sau. Cum spuneam, stilul este chiar greu sa fie plagiat. Poate sa fie imitat, incercat si multe alte lucruri. Dar plagiat niciodata. Din pacate, ulterior, cel care a acuzat plagiatul a disparut complet (poate dezamagit) din spatiul public. Poate intr-o zi se va intoarce si poemele lui vor putea sa dovedeasca forta pe care poezia o are pentru a depasi falsele probleme venite chiar din intelegerea eronata a dreptului de autor.

    (…) Faptul ca iti recunosti cuvintele nu poate sa fie un caz de plagiat decat in justitie. Intr-o lume a poeziei te poti bucura doar ca lucrurile pe care le scrii se dovedesc fertile. Vrei drepturi de autor pentru ele. Cere in mod legal dreptul tau! Dar este complet neproductiv si, de un punct incolo, chiar ridicol sa transformi o problema legala intr-o cearta de mahala. (referitor la discutiile de pe blogul lui Mugur Grosu)

    Eu:
    Nu-mi amintesc sa se fi mers in directia aia (”plagiat de stil”??) in cazul acelui poet cunoscut, ci doar pana la, cel mult, “imitatie”, inclusiv in cea mai grea acuzatie, aceea dintr-un interviu care mi-a fost acordat chiar mie. La Gabi insa (mi-a atras si mie atentia subiectul inca de la inceput, dar abia astazi mi-am permis cateva “ipoteze” pe blogul meu) pare a fi vorba despre altceva, care, conform legii, (indiferent cum numesti tu asta literar) ar fi plagiat sau, juridic vorbind, incalcare a drepturilor de autor. Spun “ar fi” pentru ca n-am studii juridice si nici nu m-a interesat sa ma documentez special pe aceasta tema, asa ca las un semn de intrebare, dar nu f mare.

    Spui despre “cearta de mahala”, dar tocmai problema legala, cea de posibil plagiat, a fost semnalata in acea postare. Si nici in comentarii (in cele pe care le-am citit eu) nu cred ca a pretins cineva ca e acelasi text, ci, atentie, un text transformat, prin adaugarea unor alte versuri, sensuri etc. Dar acest lucru (transformarea operei fara acordul autorului) cred ca intra si el sub incidenta legii cu pricina, a dreptului de autor.


    Intrebarea mea este daca textul tau este doar o introducere pentru un text mai amplu, privind un nou procedeu literar. (”citarea” integrala a doua texte, al lui Ovia si mai ales al Elizei ma gandesc ca e dincolo de ceea ce presupune intertextul)

    Razvan Tupa:
    imi darami un mit: acela ca nu se poate vorbi normal despre lucruri asa grave cum sunt acuzatiile sau fapta de plagiat. Dar uite ca poti sa nu ma injuri nici tu cu toate ca nu este de acord cu mine. Multumesc.
    In cazul acela cu Claudiu si plagiatul de stil, imi amintesc eu despre cuvantul “plagiat” si discutiile pe care le-am avut pe tema asta si cu unul si cu celalalt.
    In ce priveste povestea la care te referi tu, sigur, doar ca trebuie sa ne hotaram ce inseamna integrala. Mie mi se pare includere partiala (lipsesc cuvinte). si o poezie, oricat vrem oricat nu vrem, nu are enteruri sau paragrafe ci versuri. Chiar si alea sunt diferite.
    si versul este destul de important ca unitate a “operei” sper ca o sa fii de acord cu mine ca intre paragraf si entes si vers este o diferenta mare rau.

    Eu:
    se poate vorbi normal despre orice.

    chiar si ca procedeu literar asumat, sa spunem, mi se pare firesc (si chiar mai spectaculos, in acelasi timp) sa apara si trimiterea la textul (textele) initial(e). mai ales ca sa se poata observa (si, astfel, aprecia) diferenta. eu am problema asta, de ex., chiar si in cazul parodiei: din te miri ce motive, nu am acces la textul parodiat, si atunci nu pot aprecia pana la capat calitatea parodiei. daca ar fi fost textele, si cel parodiat, si parodia pe aceeasi pagina, m-as fi prins de unele chestii/subtilitati literare sau de mesaj dincolo de partea amuzanta (sau de geneza a ei) etc. si atunci receptarea devenea mai interesanta. in caz contrar, mi se rapeste o parte din incarcatura receptarii, dar macar as putea-o recupera prin cautarea textului cu pricina. daca insa lipseste trimiterea mi se rapeste aceasta posibilitate aproape cu desavarsire. (oricum: n-am citit in viata mea o parodie care sa nu dea titlul poemului parodiat)

    ce face Gabi?! trimiterea nu o da, textul nici atat, si aflu dupa aia intamplator de pe bloguri. nu ma anunta nicaieri in carte ca e vorba de un procedeu literar, care ar scadea originalitatea operei, dar i-ar da unele ramificatii in plus, nu mentioneaza nicaieri ca e vorba despre colaj/remix, nu isi asuma nici un astfel de (sau alt gen de) procedeu literar, oricat de neconventional. in schimb, pretinde ca nu e absolut nici o legatura intre textul ei si al lui Ovia (legat de micul poem al Elizei inserat INTEGRAL (doar ca nu-l pune in pagina ca prozopoem si scoate semnele de punctuatie) nu am vazut comentariul lui Gabi, in caz ca exista. am dat, in schimb, peste relatarea lui Mugur, dupa convorbirea telefonica avuta cu ea: “ei bine, şi despre textul Elizei mi-a spus, fără echivoc, că este al ei, că ţinea de o experienţă concretă de-a sa, personală”), ca nu ar fi stiut de textul lui Ovia si in nici un caz nu a copiat (din) acel poem in poemul ei etc. etc. pe mine astfel de reactie ma duce cu gandul, din pacate, la fix ce spunea Mugur in postare: un posibil plagiat cu acte in regula. din pacate…

    PS: remix cred s-a facut pe la noi si ma si mir ca n-a aparut inca o carte asumata ca atare (cu acordul partilor implicate – autorii textelor din care s-a facut remixul etc. etc.)

    Eu:
    (legat de CK, posibil ca Ruslan sa fi abordat astfel cazul, eu n-am avut discutii cu el, dar in ce-l priveste pe MM m-as mira tare. in presa literara cel putin, apare doar ce am spus eu, am recitit interviul)

    Razvan Tupa:
    sigur ca da, Daniel. Trimiterile, toate celelalte ar fi ajutat. Dar nu in zona plagiatului este aceasta problema. poate a editarii, poate a prezentarii unui text.

    In zona plagiatului discutam despre dreptul de autor si ce face obiectul acestui drept.

    Iar fragmentul face parte din opera protejata de copyright numai daca este acelasi fragment cu aceeasi functie.

    in rest, cuvinte, idei sunt foarte libere de copyright.

    uite, luand lucrurile invers. cand citesti poemul lui ovia este foarte clar ca sensul este altul, in niciun moment nu ar putea sa spuna cineva ca Ovia a plagiat. La fel si cu textul lui Gabi.
    In legatura cu fragmentul Elizei, inca nu stiu tot textul Elizei ca sa pot raspunde asa ceva in vreun fel relevant.

    Plagiatul este un delict, iar delictele nu cred ca iti poti permite sa le fluturi prin lume fara sa te intereseze catusi de putin finalizarea juridica a problemei. Decat daca vrei sa nu fii luat in serios.

    Iar eu vreau sa fie luata in serios greutatea pe care o au cuvintele. Dar asta este o optiune personala.

    Parerea mea este ca de fiecare data cand exageram o situatie, facem ca adevarata valoare a cuvintelor pe care le folosim sa slabeasca.

    dupa cum vezi, demersul meu nu este unul juridic, sau justitiar. Doar poetic in acceptiunea pe care o dau eu poeziei, de provocare si legitimare a realitatii cuvintelor. Deci nu a cuvintelor ci a realitatii lor.

    Razvan Tupa:
    legat de Ruslan si CK, ai ales o sursa corecta si competenta. MM are proprietatea cuvintelor. Tocmai de aceea nu a spus plagiat. pentru ca nu era.

    Razvan Tupa:
    ce ma mai deranjeaza in cazul acela este ca totul e fals.

    nici macar problema dreptului de autor nu se pune.
    Nici unul dintre cei care ar avea dreptul sa acuze nu au vorbit pana acum despre plagiat folosind acest cuvant. Nici Ovia, nici Eliza.
    I-au lasat pe inocenti in cap cu mugur sa vorbeasca gurile fara ei.

    Mai mult, unul dintre acuzatori spunea ca “daca ma intreba ii dadeam voie”. Deci nu e o problema de drept da autor, ci de aparitie a propriului nume.

    Dar are cineva dreptul sa semneze un lucru care este complet altul decat ceea ce a scris el? Nici macar acelasi lucru cu ceea ce a scris el? nici acelasi sens nici aceeasi forma, nici aceeasi opera?

    sigur, observatia zilnica ne arata ca poti semna pe orice bloc (cum spunea Marius Ianus la un moment dat) dar asta nu il face al tau.

    Eu:
    bine, e tot o chestiune de preferinta. tu ai luat partea care ti-a atras mai tare atentia din acest caz si ai facut, pornind de la ea, aceasta postare pe blog, eu am integrat-o, la randul meu, in altceva, si am facut respectiva postare pe blogul meu (dar luandu-mi, ca si tine, informatia de acolo) (inclusiv despre poemul Elizei am aflat tot de pe blogul lui Mugur si chiar ca n-as suspecta-o pe Eliza ca ar minti cand spune ca l-a scris prin 2001-2002). daca ei au ales sa mearga nu in justitie, ci pe blogul lui Mugur ii priveste. ceea ce, desigur, nu-ti ingradeste tie libertatea sa te simti deranjat.

    etc etc. (interesant insa ca deschiderea acelei dicutii total nefertila nu cred ca e, decat in masura in care e si ce am scris eu, si ce ai scris tu, si ce vor scrie poate altii)

    (cazul, chiar si ca plagiat, cred ca se va mai discuta inca. dl. Tzone va da, cel mai probabil, un comunicat, o explicatie, poate chiar va reedita cartea fara poemul cu pricina, facand precizarile de rigoare (si care se vor desprinde din discutiile cu cei implicati), pt. a preveni un eventual proces in instanta (ii poti tu garanta ca nu se va ajunge acolo?), deci nici macar fara urmari in planul cel mai concret si imediat nu cred ca va ramane postarea lui Mugur. e o semnalare poate corecta, poate chiar necesara. si, sigur, se poate discuta (de catre oricine doreste si are disponibilitate) pe amanunte etc… dar eu ce am considerat mai relevant am subliniat deja.

    Razvan Tupa:
    eu chiar sper ca in instanta se va ajunge, Daniel. pentru ca doar acolo se poate rezolva o problema legala care a fost transformata intr-o gluma de pe bloguri.

    Poezia nu trebuie sa fie victima tabloidizarii asa cum vedem ca se intampla cu politica si cu media in general. Cand spui hot la televizor in politica esti luat drept un polemist. Uite nu asta ii trebuie poeziei.

    cei care se ocupa cu poezia ar fi normal sa respecte sensul cuvintelor pe care le folosesc. Daca le folosim dupa ureche cei care vad doar gol in spatele cuvintelor poetilor, ar avea dreptate.

  3. ioana Says:

    [comentariu cenzurat partial de catre administratorul blogului din 3 motive: 1. nu cunoaste amanuntele privind cazul X; 2. in cazul semnalat in postare nu cei vizati direct sunt cei mai „vanati”, ci cei care au semnalat si comentat, de parca ar fi o lege secreta a tinerii sub pres care nu trebuie incalcata. Minima cenzura aplicata acestui comentariu e si in masura, asadar, sa il protejeze pe comentator de reactii dintre cele mai „adverse”; 3. simt nevoia unei pauze de respiratie, s-o numesc asa, cred ca tot ce se putea spune pe blog privind un astfel de caz s-a spus deja, concluziile si „subteranele” cazurilor respective facand obiectul unor alte instante, de la presa si pana si mai departe, posibilitatile acestui blog fiind limitate]

    E jale, Daniele…Pina acum credeam ca plagiatul e posibil doar in proza (vezi cazul Eugen Barbu), mai nou l-am descoperit cu totii si in critica – vezi cazul X, individ care pe bune cred ca ar trebui dat afara de la universitatea din Y. Nu sa si continue sa scrie, treaba lui, daca mai poate si i se publica textele…
    Uite ca se ajunge si intr-o zona atit de intima cum e poezia! Aici nu exista justificari de nici un fel! Rusine sa le fie!

  4. ioana Says:

    [comentariu cenzurat]
    [te cenzurez, Ioana, de fiecare data cand pronunti numele lui sau al revistei la care scrie. imi pare rau. nu stiu de ce fac asta, dar o fac 😀 evident, fara nici un interes: nu va scrie in viata lui despre mine si nici nu ma intereseaza. cazul lui chiar nu il cunosc, poate voi citi la un moment dat despre. si nu e nici macar chestie de (ne)curaj. daca cunosti cazul atat de bine, poti sa scrii un articol despre :)]

    plagiatul lui x e demonstrat cu exemplificari dementiale in revista „cultura”.
    ma rog, inteleg ca ai vrut sa ma protejezi de eventualele reactii ale lui x.
    dar si sa te protejezi, cine stie, poate vreodata x va scrie despre tine…ma cam indoiesc, in „Z” (iar o sa ma cenzurezi?) scrie despre cine are chef, in general despre cine are enteresuri.
    sorry, m-am suparat nitel ca m-ai cenzurat.
    da’ mi-a trecut. esti tot un tip fain. mai umbla putin si la curaj!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: