google, deci nu exist

                                                                   unui prieten poet

astăzi mi-a atras atenţia un prieten că dacă nu mă găseşte pe google nu exist. m-am căutat repede ca să văd cât exist. faţă de unele căutări anterioare (da, mă mai căutasem şi anterior!), mi-am găsit numele pentru l-am luat deoparte şi i-am spus în câteva topuri de carte pe 2009: al lui Paul Cernat, al lui Ion Bogdan Lefter, al Ofeliei Prodan, al Adinei Diniţoiu. acest lucru mă onorează, să o spun deschis. şi mă bucură că de fiecare dată lângă mine era Dan Coman. şi de două ori Domnica Drumea. materialul Adinei Diniţoiu l-am găsit pe două bloguri, carteaşoaptelor şi ernu.ro, şi probabil că este pe undeva şi pe site-ul de unde-au preluat. preiau şi eu un fragment (cum am mai făcut când mi-a atras atenţia ceva):

„În rîndul poeţilor, a revenit în forţă Angela Marinescu (Probleme personale, Cartea Românească), pe lîngă harnicii douămiişti (Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, dar şi Domnica Drumea). Un poet „consacrat“ precum Dan Coman a scos Dicţionarul Mara (Cartier); la Brumar, tînărul poet Daniel D. Marin a publicat L-am luat deoparte şi i-am spus, lăsînd în urmă biografismul mizerabilist şi reîntorcîndu-se la o poezie narativă şi simbolică, precum odinioară un Leonid Dimov sau Cercul Literar de la Sibiu” (Adina Diniţoiu).

nu, pasul următor nu va fi să îmi pun pe blog cronicile, cum am observat că se poarta pe mai toate blogurile autorilor poeţi. n-aş fi consumat prea mult spaţiu, ce e drept. şi nu aş mai vrea să mă caut pe google. dacă a exista înseamnă a te căuta pe google, atunci poate că aş prefera să nici nu exist.

Anunțuri

2 răspunsuri to “google, deci nu exist”

  1. aici stiu ce sa cred Says:

    foarte bine ca vi s-a facut loc, tie si editurii Brumar, in acelasi top cu „gigantii” (Cartea romaneasca, Humanitas, Cartier). „Vinea” vad ca n-apare si ma mira, la cate volume de poezie scoate… dar Tzone-am auzit ca si-a scazut exigentele… pacat!…

    PS: totusi, te sfatuiesc sa te orientezi si tu spre CR sau Humanitas in viitor

  2. daniel Says:

    Vinea cred ca ramane in top in materie de debut, nu ii plange de mila 🙂

    PS: nu stiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: