Doina Ioanid, Cartea burţilor şi a singurătăţii, Ed. Pontica, 2003
Mirosea de departe a băutură, aşa că textul ei cu paralizia cădea cumva în gol. Oamenii întorceau capul, se strîmbau şi treceau mai departe, cum de fapt eram şi eu tentată. Bătrîna stătea pe ciment, neputincioasă, răsturnată. Prin capotul jerpelit, cu nasturi lipsă, i se vedea un petic alb din burtă. Aricioaica. Era aricioaica pîndită de dinţii furcii, aricioaica ce-ţi iese în cale şi-ţi strică tot cheful. Semăna îngrozitor cu aricioaicele pe care le găseam primăvara în cărare, cu burta în sus. Urmele furcii împlîntate în locul neted, pufos ca guşa de bebeluş, pline de furnici îmi dădeau vertijuri. Săpam atunci o groapă şi le tîram rînd pe rînd acolo. Habar n-am dacă pentru liniştea lor sau numai pentru a mea. Acum stăteam lîngă bătrîna cerşetoare, la fel de neputincioasă ca şi ea. I-am întins banii. Ştiam că o să-şi cumpere de băut şi totuşi am lăsat banii să cadă în mîna întinsă.
